Caracteristica principala a politicii interne a Fidesz este aceea de a implementa un sistem semi-dictatorial, anti-democratic, centralizat, scop pentru care acapareaza pas cu pas toate institutiile independente - Presedintie, Oficiul de stat pentru Audit, mass-media. O spune Benyik Matyas, presedintele ATTAC Ungaria - unul dintre cele mai puternice ONG-uri din lume in materie de lupta impotriva globalizarii de tip capitalist.
Afirmatia sa a inflamat spiritele din Ungaria, tara care gazduieste saptamana aceasta o intrunire menita a pregati Forumul Social European, parte a Formului Social Mondial, unde ONG-uri puternice de pe tot globul isi coordoneaza actiunile indreptate impotriva corporatocratiei, a capitalismului care profita de slabiciunile tarilor slab dezvoltate pentru a le inrobi pe termen lung.
Benyik aminteste modul in care premierul ungar, care se bazeaza pe o majoritate parlamentara de doua treimi, a restrictionat dreptul Curtii Constitutionale de a decide in materie bugetara.
In plus, critica fortarea investitorilor in pensii private sa vireze banii statului, pentru atingerea tintelor de deficit bugetar, reducerile de personal, dar si initiativa de a introduce in Constitutie prevederi conservator-nationaliste de genul acordarii de cetatenie pentru 4 milioane de unguri de peste granite.
Mai mult decat atat, purcede la intimidarea Opozitiei, si-asa slaba, incearca sa inchida gura societatii civile - recenta initiativa privind instituirea unui consiliu care sa supravegheze prestatia posturilor particulare - , face presiuni pentru subordonarea ONG-urilor de stanga, considerate ostile.
Si, deloc de neglijat, precizeaza seful ATTAC Ungaria, promoveaza un extremism care reprezinta un pericol real nu numai pentru democratia din aceasta tara, dar pentru intreaga societate europeana. Iar pe fondul crizei economice si financiare, nu e de mirare ca numarul sustinatorilor miscarilor ultrasovine a crescut ingrijorator, ceea ce poate genera fenomene asemanatoare in tarile din centrul si estul Europei membre UE.
"Din pacate, Bruxelles-ul si alte guverne europene par sa fie surde si oarbe la ce se intampla la Budapesta", afirma Benyik, facand o paralela cu "reactia" la "euforia" lui Hitler. "Dar deoarece Fidesz apartine de familia crestin-democrata si Ungaria detine presedintia UE, Europa inchide ochii la miscarile lui Viktor Orban", conchide liderul.
ATTAC este o miscare mondiala care a luat fiinta in 1998 avand la baza ideea de a se institui o taxa de 0,1% pe tranzactiile financiare internationale, idee elaborata de catre James Tobin, laureat Nobel pentru Economie in 1981.
Fondurile colectate ar urma sa fie folosite pentru combaterea saraciei. O estimare facuta in 1999 arata ca astfel s-ar strange anual 50 de miliarde de dolari. Alte obiective ale ATTAC sunt eradicarea paradiselor financiare si anularea datoriilor tarilor sarace.
Comentariu ChavaLito: mai putem spune ca singurul din Europa care a le'a trantit usa in nas celor de la FMI , tocmai din cauza asta se incearca sa i se distruga imaginea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu