duminică, 14 august 2011

Acordul cu FMI o facatura ?

Au fost multe indicii ca acordul de imprumut cu o serie de institutii internationale sub monitorizarea FMI este o comanda externa. Precisa si fara echivoc!
Atat presedintele Traian Basescu, cat si guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, s-au tinut tare luni de zile explicand ca Romania nu prea are nevoie de un imprumut extern si mentionand raspicat, in problema nevralgica a bancilor straine din tara, care oprisera creditarea si aveau expuneri serioase pe termen scurt, ca rezolvarea se afla la actionarii acestor banci, in a caror obligatie intra pastrarea liniilor de creditare a subsidiarelor lor.
Atat in pozitia presedintelui, cat si in cea a guvernatorului a intervenit la un moment dat o schimbare neta. Ambii au devenit sustinatori ai unui imprumut extern, si inca a unuia masiv.
D-l Geoana, informat probabil mai tarziu de comanda externa, a apucat sa se faca de ras, punand conditii in numele partidului pe care il conduce spre a accepta acest imprumut, pentru ca, practic, a doua zi, dupa ce a primit un telefon de la vreun licurici, sa o dea si domnia sa la intors!
De-acum imprumutul a fost luat. Si o translatare ametitoare va avea loc. De ramai ca vitelul la poarta noua, daca nu te apuca vertijurile! Statul roman se imprumuta pentru ca sa puna la dispozitia bancilor straine din Romania bani pe care acestea ii vor folosi dupa cum le vor dicta interesele.
Aproape 13 miliarde de euro vor veni de la FMI si, pentru ca potrivit statutului organizatiei nu pot fi folositi de tara beneficiara decat pentru finantarea problemelor de balanta de plati externe, vor merge la Banca Nationala, in principiu spre a apara leul.
Practic insa, vor inlocui acea parte a rezervelor valutare ale BNR care este constituita acum din asa-numitele rezerve minime obligatorii ale bancilor comerciale care, potrivit unui mecanism cu totul si cu totul legal, sunt tinute la banca centrala.
Este doar o supozitie ca, odata eliberate, sumele respective vor fi folosite de bancile straine din Romania pentru a relua creditarea in Romania si nu vor lua calea strainatatii catre bancile-mama. Oricum, sa observam ca este vorba de aceleasi sume: aproape 13 milioarde de euro reprezinta rezervele minime obligatorii ale bancilor comerciale tinute la BNR, tot atat se imprumuta si Romania de la FMI!
Cat priveste cuantumul global al imprumutului extern – 20 miliarde de euro -, acesta corespunde fara echivoc ansamblului de datorii pe termen scurt pe care capitalul strain cu afaceri in Romania (banci si societati nebancare) trebuia sa le verse in 2009 in conturile creditorilor lor din strainatate, indeosebi companii-mama!
Pura coincidenta si aceasta similaritate de sume?! Sub amenintarea ca vor prabusi leul, daca, prin plata datoriilor lor in strainatate, vor scoate din tara 20-24 miliarde de euro, firmele straine din Romania (banci si societati nebancare) au castigat partida cu Romania.
O partida de altfel inegala, cu castigator dinainte stabilit. Pe cheltuiala ei, Romania aduce in tara din strainatate 20 miliarde euro, firmele straine nu mai trebuie sa-si plateasca datoriile, urmand sa se finanteze de pe piata romaneasca unde pot obtine in continuare profituri.
Fara a pierde un sfant. Caci totul este pe seama contribuabilului roman! Statul roman imprumuta 20 miliarde euro, contribuabilul roman plateste imprumutul, bineinteles cu dobanzile aferente. O asemenea schema nu putea, evident, a fi pusa la punct nici de bancile grecesti, nici de cele austriece, chiar daca acestea sunt printre beneficiari!
A fost stablita intr-un centru puternic de decizie al finantei mondiale! Ca a fost asa o dovedesc cel putin alte doua lucruri. Primul este ca, daca cineva din finanta mondiala gandea ca poporul roman ar fi ultimul care sa plateasca in aceasta afacere, s-ar fi cautat alte modalitati de iesire din situatie.
Foarte simplu, puteau, cu disbursarea acelorasi bani, sa fie sprijinite direct respectivele firme straine cu activitati in Romania si cu datorii in stranatate facute din Romania. Sa fie sprijinite sa-si continue astfel activitatile de profit in Romania. Nimeni n-a luat insa in considerare asa ceva!
Al doilea este si mai violent semnificativ. Exista o modalitate europeana de iesire din situatie: modalitate stabilita chiar in conditiile crizei in Uniunea Europeana. Bancile cu probleme pot beneficia de interventii din partea statelor, fie prin imprumuturi, fie prin preluari de participatii.
Doamne pazeste sa fi acceptat insa bancile straine din Romania participatii romanesti la capitalul lor! Sa zicem ca statul roman n-avea bani de asa ceva, dar poate putea face rost de bani pentru asa ceva!
Despre altceva este insa vorba! O asemenea perspectiva a fost scoasa din calcul! Cum sa-si permita sau cum sa se permita unei autoritati dintr-o tara bananiera sa preia participatii tocmai la stapani?!
Analiza de Ilie Serbanescu
Sursa: Bloombiz
Comments (2)
calcule banale si inspaimantatoare
2 Vineri, 10 Aprilie 2009 13:37
socotitoare
După ce am aflat vestea cu împrumutul de la FMI şi Banca Mondială, am făcut câteva calcule foarte simple care demonstrează că împrumutul de la aceste bănci internaţionale, fie şi cu dobândă 5%, este un jaf satanic. Împrumutul cu camătă, sau cum îi mai spune astăzi, mai elegant şi mai puţin odios, “împrumutul cu dobândă” a fost condamnat ca o înşelătorie încă de pe vremea lui Iisus Hristos. Puţini ştiu aceasta, dar cămătarii au fost alungaţi de peste tot şi activitatea lor interzisă în întregul Ev Mediu de către regii credincioşi şi de către Biserică.
Cămătarul sau elegant spus bancherul este în realitate o căpuşă vorace care suge sângele naivului ce se împrumută la el.
Judecaţi şi dvs. uitându-vă la şirul de cifre de mai jos, care este edificator pentru cine ştie să facă adunări şi înmulţiri (nu trebuie mai mult de atât).
Mai jos, aveţi calculele pentru un împrumut de bază de 20 de miliarde cu dobândă de 5% pe 20 de ani.
20.000.000.000 – suma împrumutată
21.000.000.000 – atâta trebuie plătit după 1 an
22.050.000.000 – atâta trebuie plătit după 2 ani
23.152.500.000 – atâta trebuie plătit după 3 ani
24.310.125.000 – atâta trebuie plătit după 4 ani
25.525.631.250 – atâta trebuie plătit după 5 ani
26.801.912.813 – atâta trebuie plătit după 6 ani
28.142.008.453 – atâta trebuie plătit după 7 ani
29.549.108.876 – atâta trebuie plătit după 8 ani
31.026.564.320 – atâta trebuie plătit după 9 ani
32.577.892.536 – atâta trebuie plătit după 10 ani
34.206.787.162 – atâta trebuie plătit după 11 ani
35.917.126.520 – atâta trebuie plătit după 12 ani
37.712.982.846 – atâta trebuie plătit după 13 ani
39.598.631.989 – atâta trebuie plătit după 14 ani
41.578.563.588 – atâta trebuie plătit după 15 ani
43.657.491.768 – atâta trebuie plătit după 16 ani
48.132.384.674 – atâta trebuie plătit după 17 ani
50.539.003.908 – atâta trebuie plătit după 18 ani
53.065.954.103 – atâta trebuie plătit după 19 ani
Aşadar, la o sumă de 20 de miliarde împrumutate cu camătă de 5%, după un an de zile, cel care s-a împrumutat trebuie să dea plătească 21 de miliarde.
Aceasta înseamnă că după un an de zile, fără să facă nimica, bancherul cere 1 miliard în plus faţă de suma pe care a dat-o şi care adesea nici nu se dă “în mână”, adică de fapt constă în nişte cifre într-un calculator.
După 2 ani de zile, datornicul trebuie să plătească 22 de miliarde.
După 3 ani de zile, datornicul trebuie să plătească 23 de miliarde…
etc. etc. etc.
Suma de 33.065.954.103 de plătit în plus faţă de cea împrumutată reprezintă dobânda sau camăta, adică acel câştig necinstit şi nemuncit la plata căruia consimte naivul, neghiobul, prostănacul care se împrumută cu camătă. Observaţi şi dvs. cum creşte în 20 de ani suma de plătit. Primeşti 20 de miliarde şi trebuie să înapoiezi 53 de miliarde de euro în 20 de ani!
În aceste condiţii, este mai bine ca Guvernul să ceară împrumut chiar de la cetăţenii săi aceeaşi sumă, fără camătă. Aceasta ar însemna 20.000.000.000 împărţit la 20.000.000, adică 1.000 de euro de cap de locuitor, în vreme ce împrumutul cu camătă de 5% de la băncile internaţionale revine la 53.065.954.103 împărţit la 20.000.000, adică 2.653 de euro de cap de locuitor.
Să daţi 2.653 euro fiecare, adică să fiţi pur şi simplu împovăraţi ca vitele, sau să daţi de bună voie 1.000 de euro, condiţionând Guvernul să folosească aceşti bani pentru interesul public?
În principiu, asta înseamnă împrumutul la bănci. Proştii plătesc şi împrumutul, şi dobânzile…
Hoţii iau dobânda sau mai corect spus camăta în plus şi la mai multe sume din acestea astronomice împrumutate Statul intră în incapacitate de plată, iar noi toţi rămânem cu capetele sparte şi cu piela pusă-n băţ.
Deşteaptă-te române, din somnul cel de mooooaaaarteeeee!
Tâlharii nu au fost niciodată oameni cinstiţi.
Nu cred că guvernanţii sînt atât de proşti încât să nu ştie face un calcul aritmetic atât de simplu.
Oare de ce ar fi ei de acord să facem împrumut extern cu camătă de la Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional? Ne mai slujesc, oare, ei pe noi, proştii care i-am votat şi care îi hrănim cu munca noastră? Nu cumva slujesc pe altcineva? Oare pe cine?
Să cugete fiecare şi să tragă concluziile. Cine ne doreste disparitia ca popor , ca tara de pe harta lumii ?
Tare mi-e teama ca s-a facut acest împrumut de 20 miliarde de euro de la FMI numai ca noi , românii sa disparem de pe harta lumii !
Autonomia energetica ne-am pierdut-o , caci s-a lucrat fara minte si fara suflet românesc , nu s-a lucrat în favoarea poporului nostru ,strainii ne-au “prelucrat” bine. Si prin coruptie a fost si este totul simplu.
Economia ne-au prabusit-o , doar câteva firme privatizate merg bine , dar concurenta nu doarme si pericolul inflatiei este foarte mare ,deci , nimic nu este sigur , totul se transforma. Copiii nostri în strainatate vorbesc alte limbi , deci , nu este integrarea românilor în tarile în care se afla , ci o asimilare pe nesimtite , dar sigura.
Cam se desfasoara totul în stilul filmului “Zeitgeist:Addendum” aici aratat. Trebuie sa devenim sclavi pe veci ?
Se scoate istoria din scoli ?
Cine vrea sa ne preia si sa ne lase fara tara , fara limba , fara cultura , fara istorie ?
Cine vrea sa ne ocupe tara ???
Atentie , oameni buni , ce doriti adevarul si mai simtiti româneste , nu va lasati pacaliti de straini , caci daca nu luptam pt. ceea ce este româneste , nu vom mai exista ca popor !
Nu putere energetica , nu economie , nu limba , nu istorie , atunci se poate impune f. usor ceea ce vor altii , dar nu noi , îsi vor impune altii politica lor !
Nu mai trebuie sa fim indiferenti la ceea ce arata politica , economia , ci trebuie sa stim tot mai multe si trebuie sa învatam sa ne informam pe diferite teme , caci toate se leaga una cu alta si trebuie sa decidem corect pt. noi , pt. tara noastra !

joi, 11 august 2011

Adevarul despre revolutiile arabe si razboiul din Libia

Anul 2011 a început cu un val de revolte populare ce a trecut prin mai multe ţări arabe din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, evenimente similare cu cele din 1989 din Europa de est şi cu revolutiile portocalii din spaţiul ex-sovietic. Aparent desfăşurarea evenimentelor a fost spontană, însă nu a durat mult până când implicarea externă a ieşit la iveală. Adevăraţii autori şi regizorii acestui spectacol au fost revelaţi atunci când "valul revoluţionar" a ajuns în Libia unde "rebeliunea" a trebuit să fie susţinută armat de către mai multe tări ale NATO. Timp de câteva săptămâni întreaga comunitate internaţională a asistat cu respiraţia tăiată la evoluţiile violente din această ţară timp în care mass media internaţională încerca să ne convingă că Ghaddafi este un tiran nemilos şi însetat de sânge. Să vedem însă cum arată dictatura libiană.



Fostul ambasadorul rus în Libia, Vladimir Chamov, întrebat într-un interviu dacă Ghaddafi şi-a asuprit cetăţenii, a spus: "Despre ce opresiune vorbesti? Libienilor li se acordă credite fără dobândă pe o periodă de douăzeci de ani pentru construcţia casele lor, un litru de benzina costă aproximativ 10 centi, produsele alimentare costă mai nimic, iar un Jeep sud-coreean Kia putea fi cumpărat pentru doar 7500 de dolari.... Această ţară nu mai există acum."

Ce alte date şi cifre ştim despre Libia şi liderul ei?
  • PIB-ul pe cap de locuitor al Libiei este de 14.192 dolari.
  • Fiecare membru al unei familii care este subvenţionat de către stat primeşte 1.000 de dolari pe an.
  • Şomerii primesc 730 de dolari lunar.
  • Salariul unei asistente de spital este de 1.000 dolari.
  • Ajutorul de naştere este de 7.000 de dolari.
  • Cuplurile proaspăt căsătorite primesc un ajutor de 64.000 de dolari pentru a cumpăra un apartament.
  • Pentru a deschide o afacere un libian primeşte un ajutor financiar de 20.000 de dolari.
  • Impozitele şi taxele majore sunt interzise.
  • Educaţia şi asistenţa medicală sunt gratuite.
  • Educaţia şi specializările în străinătate se fac pe cheltuiala guvernului.
  • Există lanţuri de magazine pentru familii mari, ce au preţuri simbolice pentru produsele alimentare de bază.
  • Vânzarea de produse expirate este pedepsită prin amenzi mari, iar în unele cazuri se pedepseşte cu detenţia.
  • Un număr de farmacii distribuie medicamente gratuit.
  • Contrafacerea medicamentelor este considerată o infracţiune gravă.
  • Nu există plăţi pentru chirie, iar populaţia nu plăteşte pentru energia electrică.
  • Vânzarea şi consumul de alcool sunt interzise prin lege.
  • Împrumuturile pentru cumpărarea unei maşini sau a unui apartament sunt acordate fără dobândă.
  • Sunt interzise speculaţiile imobiliare.
  • În cazul în care o persoană decide să cumpere o maşină, statul libian achită 50% din preţul ei, iar în cazul poliţiştilor 65% din preţ.
  • Benzina este mai ieftină decât apa. Un litru de benzină costă 0,14 dolari.
Să presupunem totuşi că intervenţia militară ar fi fost justificată...
Atunci de ce s-a intervenit militar doar în Libia? Conform mass media în aceeasi regiune exista o multime de alte ţări în care "dictatori sângeroşi" omoară "populaţia paşnica şi neînarmată". Şi totuşi NATO, SUA, Franta sau Marea Britanie nu se duc acolo pentru "a face dreptate" şi a "restaura democraţia". De ce a fost aleasă această ţară în mod special? De ce este "democraţia occidentală" atât de obsedată de ideea eliminarii lui Ghaddafi şi de distrugere a Libiei, ţara cu cel mai ridicat nivel de trai din Africa, printr-un scenariu similar cu cel din Irak? Şi cum se explică faptul că "rebelii" susţinuţi de SUA, Franţa, Marea Britanie şi de către alte ţări NATO colaborează cu luptători Al Qaeda, după cum a relatat mass media internaţionala? Această ciudăţenie a susţinerii unor terorişti de către americani a trecut rapid în uitare, fiind acoperită mediatic de asasinarea lui Osama bin Laden, presupusul lider al fantomaticei grupări teroriste mondiale, o altă poveste de adormit copii menită să refacă imaginea şifonata a SUA.

La ora actuală exista două versiuni de a ascunde adevăratul motiv pentru intervenţia în Libia: una oficială - protejarea drepturilor omului şi cea neoficială - furtul petrolului libian. Ambele sunt piste false. În realitate scopul actiunilor militare din Libia nu este protejarea civililor de Ghaddafi, ci protejarea intereselor sistemului bancar internaţional, obţinerea controlului asupra puţurilor de petrol libiene fiind doar un mijloc de anihilare a puterii liderului libian. Aceasta este parerea lui German Sterligov un antreprenor şi activist social rus, al doilea milionar oficial al Rusiei de după caderea URSS, care din 2005 a renunţat la "binefacerile civilizaţiei" şi s-a mutat cu familia într-o pădure din Siberia.

Criza financiară mondială, care încă influenţează economia planetei, a făcut mai multe ţări să propună schimbarea monedei folosite în tranzacţiile internaţionale, mai exact să refuze dolarul american şi să opteze pentru înlocuirea acestuia cu aurul. Muammar Ghaddafi a încercat să refacă planurile generalului De Gaulle - de a refuza bancnotele de hartie şi de a începe să utilizeze din nou monede de aur ca pe vremuri. Acest lucru ar duce la distrugerea coruptului sistem bancar actual. Desigur, mafia bancară sionistă nu l-a putut ierta pentru asta ...

(În 1965 Charles de Gaulle a tinut un discurs în care cerea, printre altele, întoarcerea la aur ca etalon monetar, adică folosirea acestuia ca referinţă în schimburile comerciale internaţionale în locul dolarului; vezi http://www.ina.fr/fresques/de-gaulle/fiche-media/Gaulle00105/conference-de-presse-du-4-fevrier-1965. În acelasi an (dolarul şi alte monede naţionale încă aveau acoperire în aur) Franta a reuşit să convertească în aur 150 de milioane de dolari şi ceruse Rezervei Federale Americane convertirea a încă 150 de milioane. Exemplul francez a fost urmat de Spania lui Franco. Ambele personaje politice au părăsit la scurt timp după aceea prim planul scenei politice, unii istorici considerând că aceste evenimente ar avea legatură cu "atacul" lor asupra dolarului. În 1971 la ordinul mafiei bancare a Rezervei Federale aflate sub controlul clanului Rothschild, Nixon a decretat că SUA încetează unilateral convertirea dolarilor în aur.)

O serie de ţări au început discuţii despre realizarea tranzacţiilor comerciale interstatale în aur. China a anunţat emiterea unor yuani de aur şi mai multe ţări asiatice şi africane au discutat, de asemenea, posibilitatea revenirii la standardul de aur. Muammar Ghaddafi a devenit principalul iniţiator al ideii de a renunţa la dolari şi euro. El a cerut lumii arabe şi africane să înceapă utilizarea unei monede noi - dinarul de aur. El a sugerat şi realizarea unui stat african unit, având o populaţie de 200 de milioane de oameni ce vor folosi această monedă.

Ideea unei monede unice din aur şi a unirii ţărilor africane într-un singur stat federativ puternic a fost foarte bine primită de către mai multe ţări arabe şi de către aproape toate ţările africane. Singurii oponenţi au fost Republica Africa de Sud şi şeful Ligii Statelor Arabe. Dacă realizarea Uniunii Africane şi adoptarea unei monezi unice au fost pe placul francmasoneriei mondiale nu acelaşi lucru se poate spune şi despre renunţarea la dolar şi euro în favoarea dinarului de aur. Această iniţiativă a Libiei a fost foarte criticată de către Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Potrivit unui discurs al preşedintelui francez Nicolas Sarkozi: "libienii ameninţa securitatea financiară a omenirii". Numeroasele critici la adresa liderului libian nu au dat nici un rezultat: Ghaddafi a făcut în continuare paşii care au dus la crearea Africii Unite şi a continuat demersurile în direcţia trecerii la standardul monetar din aur.

În cele ce urmează redăm un fragment dintr-un interviu cu German Sterligov, creatorul "Bursei aurului" din Moscova, în cadrul unei emisiuni a postului rusesc "Dojd":

Olga Pispanen: Şi apoi a venit condamnarea Libiei...

GS: O să-ţi spun ce evenimente au dus la acest lucru. În 2002 prim-ministrul malaezian Muhammad împreună cu Muammar Ghaddafi au propus lansarea unui dinar de aur. La început această idee a fost aprobată de către Iran, Sudan, Bahrein şi Indonezia, iar în anul următor Emiratele Arabe Unite şi alte ţări au aderat la aceasta iniţiativă. Ei au inceput sa lucreze la această idee, au existat şedinţe ale miniştrilor de finanţe din aceste ţări, la care a început să prindă viaţă proiectul de a refuza tranzacţiile comerciale în dolari şi euro în favoarea folosirii dinarului de aur. A existat un proiect pilot în care monede de aur au fost bătute şi au început să fie folosit în Malaezia, Indonezia şi Iran. Ele au fost folosite în magazine obişnuite şi chiar şi acum pot fi folosite acolo, la fel ca orice altă monedă.

OP: Ai cumva un dinar de aur la tine?

GS: Nu am dinari, dar am "goldeni", pentru că fiecare ţară îşi adoptă propriul tip de monede de aur, iar noi le-am numit "goldeni".

OP: De ce se numeşte aşa? Nu suna prea ruseşte.

GS: "Golden" înseamnă "făcut din aur" în limba engleză. Înainte de aceasta, în Rusia, am avut "guldeni" şi "zloti". Le-am făcut la monetaria rusă "Gosznak". Am sugerat Libiei să folosească moneda noastră, dar au considerat că e prea mare, cântăreşte 1 uncie.

Dmitri Kaznin: Cum i-aţi sugerat să folosescă această monedă?

GS: Au existat negocieri pentru o lungă perioadă de timp între oamenii de afaceri ruşi şi arabi, care au fost găzduite de către Nadejda Azarenkova şi de firma de avocatura a lui Artur Airapetov, la care sunt şi eu co-proprietar. S-a ajuns la o situaţie similară cu cea dintre Stalin şi Hitler: Stalin era deja pregătit pentru agresiunea lui Hitler şi a plasat trupele sale la frontieră, dar Hitler dintr-un singur atac a distrus totul. Acelaşi lucru a făcut şi societatea occidentală. Asta este opinia mea: Muammar Ghaddafi era gata să declare respingerea folosirii dolarului şi a monedei euro în tranzacţii, însă a fost oprit de către sistemul bancar internaţional. Conturile sale internaţionale au fost blocate sub falsul motiv al "încălcării drepturilor omului".

OP: Conturile au fost blocate după anunţul că el a început să tragă în civili.

GS: Dar asta se întâmplă în toate ţările. Uitaţi-vă în jur - o mulţime de civili sunt ucişi în ţări precum Yemen şi nimeni nu le blochează conturile bancare. Intotdeauna se pot găsi justificări unor acţiuni, în acest caz uciderea de oameni a servit doar ca un pretext.

Însă motivul real al actiunii este efectul psihologic al ideii lui Ghaddafi (unul dintre principalii lideri musulmani), de a începe utilizarea dinarilor de aur, care a fost efectiv uimitor, a fost chiar mai periculos decât ideea în sine. De exemplu, există un stat malayezian numit Kelantana, care utilizează numai monede de aur, dar nu prea dă bătăi de cap liderilor globalisti.

Şi iată ca apare Ghaddafi, care sugerează ca toată lumea să respingă sistemul bancar internaţional şi să se elibereze de sclavia sistemului american al Federal Reserve Bank. Un număr mare de ţări l-ar urma în această acţiune. Acest proiect a fost pregătit intens timp de mai mulţi ani, Ghaddafi a militat pentru ca ţările africane să se unească toate într-un stat puternic şi să înceapă utilizarea monedelor de aur. Egiptul era pregătit să ia parte la el, de aceea revoluţiile au început acolo şi CIA a intervenit pentru a distruge planurile cu privire la ieşirea din sistemul bancar internaţional. Apropo, acest sistem mafiot international afectează de asemenea într-o mare măsură economia Rusiei. Trecerea de la utilizarea baniilor de hârtie la monede de aur - aceasta este ieşirea din criză şi din sclavia financiară.

OP : German, explica te rog... Cred că astăzi avem foarte multe bancnote de hârtie pentru care nu există acoperire în aur.

GS: Desigur. Nu au acoperire deloc, sunt doar hârtii fără valoare...

OP: ... Aceasta înseamnă că dacă Muammar Ghaddafi va renunţa la sistemul bancar actual şi va începe să facă comerţ doar în aur, el va putea face schimburi comerciale doar cu ţările care au aur.

GS: Ţi-am spus despre începutul acestui proiect în anul 2002 pentru a explica faptul că un mare număr mare de ţări de la Indonezia la Iran s-au pregătit timp de 8 ani pentru asta.

OP: Dar nu au participat şi America, Franţa, Germania sau chiar Rusia...

GS: Desigur. Acestea sunt ţări mari, foarte populate, care produc multe bunuri. Nu mă refer la computere sau alte gadget-uri, ci la lucruri de care avem nevoie pentru viata de zi cu zi: produse alimentare, petrol şi aşa mai departe. Apropo de Rusia, vă rog să reţineţi la cine a apelat Ghaddafi înainte să îi fie aruncate bombe în cap. El a apelat la China, India şi Rusia - aceste ţări care ar putea fi gata oricând pentru a începe utilizarea monedelor de aur. În special China, care a anunţat că va emite yuani de aur în curând.

Şi notaţi care este primul lucru pe care l-au facut atât de lăudaţii "rebeli" din Libia . Ei nu au creat un nou guvern - nimeni nu a auzit despre ideile lor politice. În schimb au deschis o Banca Centrală în Bengazi, care ar fi trebui să înlocuiască banca lui Ghaddafi. Acest lucru înseamnă că ei nu sunt împotriva politicii lui Muammar Ghaddafi sau a guvernării sale. Ci că ei vor să schimbe sistemul său financiar.

OP: Oricum, după cum am înţeles, doar ţările pe care le-ai numit sunt capabile de schimburi comerciale cu monede de aur. Numai 12 ţări. Doar ele vor fi capabile să facă comerţ unele cu altele...

GS: Crede-mă, nu este un număr mic. O să existe o reacţie în lanţ, pentru că toată lumea s-a săturat să fie sclavul Rezervei Federale americane şi a şefului ei Bernanke. Chiar şi americanii sunt sclavii lui Bernanke pentru că el tipăreşte bani pe bandă rulantă şi îi da sub formă de împrumut băncilor din Statele Unite ale Americii. Dacă Muammar Ghaddafi ar fi găsit timp pentru a lansa monedele de aur înainte de începerea războiului, nu numai ţările musulmane l-ar fi urmat. Ar fi fost multe ţări, poate inclusiv Germania. Orice ţară din lume care nu vrea să fie un sclav al lui Bernanke vrea să facă comerţ contra aur.

OP: Nu îţi este frică ... pentru că promovezi această tranziţie către aur?

GS: Draga mea, eu deja trăiesc într-o pădure sălbatică.

****************************

Conform unei istorii a familiei Rothschild toate băncile naţionale din lume sunt controlate de către elita bancară mondială (evident la BNR principalul agent Rotschild este Mugur Isărescu despre care am mai scris). În 2001 pe tot globul mai erau doar 7 ţări care a căror bancă naţională nu era controlată de către sataniştii clanului bancar Rothschild: Afganistan, Irak, Iran, Coreea de Nord, Sudan, Cuba şi Libia. Generalul Westley Clark declara recent că planul ocupării unora dintre aceste ţări era pregătit înca din 2001:

Afganistanul a fost ocupat începând din noiembrie 2001, iar războiul din Irak a început imediat după ce în 2002 Saddam Hussein a intentionat să vândă petrolul în euro, în cadrul programului petrol contra hrana. Cuba şi Coreea de Nord au fost aproape complet izolate şi se zbat într-o cruntă săracie; este puţin probabil să mai poată deranja cu ceva bogătaşii planetei. Sudanul este de mai mulţi ani scena unui război intern. În 2006 Iranul a înfiinţat Bursa Iraniana de petrol, iar după un an a renunţat la tranzacţiile în dolari adoptând în loc schimburile comerciale în euro şi yeni, ameninţând astfel statutul de moneda internatională al dolarului. Ca urmare a acestei măsuri SUA şi Israelul au lansat ameninţari războinice şi chiar nucleare la adresa Iranului pretextând existenţa unui presupus pericol nuclear.
Din luna martie a acestui an se pare că a venit rândul Libiei.

miercuri, 10 august 2011

Moartea Democratiei Europene – Adevarul Despre Grecia

Intr-un articol aparut in acest weekend, Der Spiegel afirma ca, daca ar fi aplicate in Germania, masurile de austeritate din Grecia ar impune taierea a 425 miliarde de euro de la buget – o suma uriasa, ceea ce ar insemna prabusirea completa a economiei germane. Citandu-l pe economistul Gustav Horn, publicatia scrie ca „eliminarea din economie a unei sume atat de mari de bani intr-un timp atat de scurt ar echivala cu o ruinare completa a tarii”.
Agentia de rating Standard & Poor’s (S&P) a anuntat ca urmatorul pachet de asistenta financiara acordat Greciei de catre UE poate conduce tara la incapacitate de plata. S&P nu doar a avertizat ca planul francez privind implicarea sectorului privat in restructurarea datoriilor Greciei poate fi o cale prin care tara va fi adusa oficial in stare de insolventa, dar, de asemenea, agentia stie, asa cum stim cu totii, ca Grecia nu isi va putea rambursa datoriile. De asemenea, Max Johnson, specialist in piata valutara la Currency Solutions, citat de The Guardian, a spus ca noile masuri de austeritate ar putea fi pentru Grecia „medicamentul care ucide pacientul”. Vicepremierul grec Theodoroas Pangalos a avertizat ca daca memorandumul (planul de austeritate) nu ar fi aprobat de Parlament, guvernul ar fi fortat sa trimita tancurile in strada pentru a proteja bancile.
In Europa „post-politica” de astazi, politica democratica a fost aproape eliminata. „Piata libera” la nivel european este administrata de un grup restrans de experti si tehnocrati de la Brussels si Frankfurt. Niciunul dintre ei nu si-a castigat in mod democratic mandatul si niciunul nu raspunde in fata oamenilor care sunt afectati de consecintele deciziilor lor. Una dintre cele mai terifiante caracteristici ale acestei dictaturi financiare este ca initiatorii ei cauta permanent sa o legimiteze declarand ca „nu exista nicio alternativa” la ea. Ei pot zambi si vorbi elocvent, pot perora despre „responsabilitatea nationala” si „evitarea unui dezastru”. Dar in realitate ei invadeaza o tara, desfiinteaza democratia si duc un razboi impotriva oamenilor.
Poporul grec este fortat sa plateasca pentru criza financiara cauzata de bancile si corporatiile internationale. Se spune ca Grecia este datoare. Dar Cine este „Grecia”? Cand mass-media corporatista vorbeste despre faptul ca Grecia este impovarata de datorii, ea pretinde ca se refera la poporul grec, insa in realitate este vorba despre statul grec. Un stat care nu mai este catusi de putin democratic si nu functioneaza in interesul cetatenilor sai. Si totusi masurile impuse vor afecta grav poporul grec, care nu a beneficiat mai deloc de banii pe care statul grec i-a imprumutat.
Si Catre cine este Grecia datoare? Catre corporatiile financiare internationale, care ar trebui considerate responsabile pentru declansarea crizei actuale. Acestea au creat in mod deliberat si cu buna stiinta conditiile care sa forteze Grecia si alte tari sa contracteze imprumuturi, prin relatiile de complicitate ale acestora cu administratorii statului. Acum cand trebuie contractate noi imprumuturi, aceleasi banci ii „ajuta” pe administratorii de stat sa aplice acest plan de „salvare”. Mai ales consilierii de la Goldman Sachs joaca un rol decisiv din spatele scenei. „Solutia” pe care ne-o impun ei este vanzarea proprietatilor publice ale Greciei catre speculatori, catre magnati straini si asa mai departe. Masurile pe care ni le dicteaza ei conduc la cresterea somajului, reducerea salariilor si privatizarea serviciilor publice. Este de la sine inteles ca astfel de masuri vor fi extrem de profitabile pentru corporatiile implicate si vor determina o scadere substantiala a nivelului de trai al populatiei Greciei. Presedintele Eurozonei, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, a spus intr-un interviu pentru publicatia germana Focus ca „suveranitatea Greciei va fi extrem de limitata”.
Intr-o UE in care democratia reala a murit, statele nationale ramin singurele purtatoare de legitimitate democratica. De aceea pentru marile finante statul national a devenit obstacolul principal. De aceea statele nationale trebuie sa dispara. Pe vremuri Politica Externa care urmareste interese economice in dauna suveranitatii unui popor se numea Colonialism. Astazi vedem in fapt revenirea violenta a Neo-Colonialismului in insasi inima Europei, un asalt care parea de neconceput, pe intreg cuprinsul continentului, asupra unor drepturi democratice cistigate cu greu.

Revolutia din Islanda ascunsa de mass media globala

Se pare că guvernele din lumea arabă nu sunt singurele care cad asemenea castelelor de nisip. O revoluție are loc şi în Europa şi nimeni nu aminteşte despre ea. Publicația spaniolă Herald prezintă situația Islandei, țară în care are loc o revoluție silențioasă. Marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creată în Marea Britanie şi Olanda din cauza politicii lor financiare rău intentionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie Constituţia.
Islanda, o insulă de aproximativ 103.000 de km patrați, situată la nord de Marea Britanie şi candidată pentru a se integra în Uniunea Europeană în viitorul apropiat, se reinventează. Este un proces care a început acum doi ani și jumătate, când economia s-a prăbușit. O țară care a ajuns la faliment înainte de Grecia. Acest stat nord-european a ocupat prima pagină în sute de publicații în 2010 din cauza erupției vulcanice care a dat peste cap tot traficul aerian din Europa. Dar despre revoluția care are loc aici nu s-a scris în presă de largă circulaţie.
În octombrie 2008, odată cu debutul crizei mondiale, Islanda a fost statul care a avut cel mai mult de pierdut. Primele trei bănci ale țării au dat faliment și au provocat o prăbușire a bursei naționale de peste 70%, iar datoria anuală a țării a depășit PIB-ul. Până si McDonald’s a închis toate punctele de lucru din Islanda. Populația, sătulă de neajunsurile financiare, a reușit să convingă guvernanții să organizeze alegeri anticipate, prin proteste enorme pe străzile capitalei, Rejkiavik, dar și în alte orașe. După trei zile guvernul a căzut.
Noul guvern al țării a primit ajutor de la FMI și din partea unor țări nordice. Parlamentul islandez a decis, după o dezbatere aprinsă, să înapoieze datoria pe care o aveau la bănci de peste 3.500 de milioane de euro. Islandezii ar fi trebuit să facă față unei dobânzi de 5,5% timp de 5 ani. Au refuzat din nou: au forțat un referendum, unde răspunsul negativ a ajuns la 90% din voturi. Poliția islandeză începuse să caute responsabilii dezastrului financiar printre bancheri și persoane cu funcții înalte, ajungând chiar să apeleze și la Interpol.
În martie 2011, nouă persoane au fost arestate în Londra și Reikiavik în cazul falimentului, produs în 2008, a celei mai mari bănci islandeze. Deși nu s-a făcut publică identitatea persoanelor arestate, Financial Times și The Guardian susțin că este posibil să fie vorba de directori importanți și oameni de afaceri britanici.
Din punct de vedere economic, țara a evoluat mult din 2008: Banca Mondială a anunţat că PIB-ul Islandei a ajuns la 12.133 milioane de dolari în 2009, iar estimările OCDE pentru 2011 vorbesc de o creștere cu 1,5%. Cu toate acestea, rata șomajului este încă mare, de aproape 7% și ar putea să crească până la sfârșitul anului.
În iunie 2010 s-a aprobat, în premieră mondială, o lege a libertății de informare care prevede dreptul cetățenilor de a şti toate acțiunile pe care le desfășoară guvernul și care protejează jurnaliștii. Acum se lucrează la o nouă Constituție, prima din istoria umanității elaborată direct de către cetățeni, prin reprezentanți au societății civile.
Cu numai 331.000 de locuitori, Islanda a renăscut speranţa revoluției în Europa, la mai mult de 200 de ani de la primul „Liberté, égalité, fraternité”.

În Islanda, tara in care guvernul a fost demis in totalitate, marile bănci au fost naţionalizate si s-a decis să nu se plătească datoria creata în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intentionate, şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie constituţia. Şi toate acestea paşnic. O revoluţie împotriva puterii care ne-a adus la criza actuală. De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute? De doi ani? Si ce se întâmplă dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplu?
Iata, pe scurt, istoria evenimentelor: 2008. Se nationalizeaza cea mai mare banca din tara. Se prăbuşeşte moneda, bursa isi suspenda activitatea. Ţara este în stare de faliment.
2009. Protestele populare din fata parlamentului fac sa fie convocate alegeri anticipate si provoaca demisia in bloc a primului-ministru şi a membrilor guvernului. Continuă situaţia economica nefavorabila. Printr-o lege se propune rambursarea datoriei catre GB şi Olanda, avand de plată suma de 3.500 de milioane de euro, o sumă pe care toate familiile islandeze sa le plateasca lunar pentru următorii 15 ani, la 5,5% interese.
2010. Oamenii ajung să iasa în stradă şi cer ca aceasta lege sa fie supusa referendum-ului.
În ianuarie 2010, preşedintele refuză să o ratifice şi anunţa că va consulta poporul. La referendum, organizat în luna martie, 93% din voturi au fost impotriva acestei legi. Pentru toate acestea, guvernul incepe o anchetă pentru a rezolva responsabilităţile legale ale crizei. Începe arestarea mai multor bancheri seniori şi directori. Interpol-ul emite un ordin, şi toti bancherii implicati pleaca din ţară.
În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă constituţie, care să includă lecţiile învăţate în urma crizei şi pentru a o înlocui pe cea curenta, o copie a constituţiei daneze. Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran. Se aleg 25 cetăţeni fără afiliere politică, din 522 care si-au depus candidaturile, pentru care era necesar sa fie majori şi sa aiba sprijinul a 30 de persoane. Adunarea constituţională isi începe activitatea în februarie 2011 si prezinta un proiect de constituţie bazat pe recomandările poporului din diverse reuniuni din întreaga ţară. Noua constitutie trebuie să fie aprobata de către actualul Parlament şi de cel care se va forma după alegerile legislative.
Aceasta este scurtă istorie a Revoluţiei din Islanda: demisia guvernului în bloc, naţionalizarea băncilor, un referendum pentru a permite oamenilor să decidă cu privire la deciziile economice, închisoare pentru cei responsabili de criza şi rescrierea constituţiei de către cetăţeni. S-a menţionat acest lucru în mass-media europeană? S-a comentat cu privire la acest lucru in talkshow-urile politice? S-au văzut imaginile de la aceste evenimente la televizor? Bineînţeles că nu. Islandezii au fost în măsură să dea o lecţie pentru toată Europa, să se impotriveasca intregului sistem şi sa ofere o lecţie de democraţie intregii lumi.

Islanda respinge șantajul „banksterilor”


Spre deosebire de alții, oamenilor din Islanda li s-a permis să voteze asupra eliminării banksterilor (gangsterii bancheri). O majoritate covârşitoare a votat sâmbătă împotriva propunerii, în ciuda tacticilor de intimidare a operaţiunii globaliste cămătare, Fondul Monetar Internaţional.
Pentru a doua oară, islandezii au respins complotul de „restituie”, după cum l-a considerat Reuters și anume 5 miliarde dolari pentru bănci din Marea Britanie şi Olanda, în urma jafurilor și falimentărilor de la băncile Kaupthing, Glitnir şi Landsbanki. Acest dezastru financiar aproape că a distrus economia Islandei şi a înșelat și falimentat mii de clienți ai Băncii Europene.
60 la sută din cei care au votat s-au opus șantajului în timp ce 40 la sută au declarat că ţara ar trebui să cedeze în fața intimidării banksterilor.
Islanda a făcut ceva de neconceput în Statele Unite – a mers după bankstersi şi slujitorii lor. La începutul lunii martie, Sigurdur Einarsson, fostul președinte al băncii islandeze defuncte Kaupthing, a fost arestat la Londra. Biroul Special de Procuratură din Reykjavik a ordonat poliţiei să efectueze o descindere în casele altor directori de bănci. Ivar Gundjonson de la banca falită Landsbanki din Islanda a fost de asemenea arestat.
După cum era de așteptat, mass-media corporatistă s-a ferit să raporteze cu privire la eforturile Islandei în arestarea şi urmărirea penală a bancherilor.
În urma rezultatului referendumului de sâmbătă, prim-ministru Islandei, Johanna Sigurdardottir a avertizat că banksterii vor declara război asupra micuței naţiuni – insulă. „Trebuie să facem tot ce-i cu putință pentru a preveni haosul economic și politic ca urmare a acestui rezultat”, a spus ea.
Instanţa autorității de supraveghere AELS, racheta comerţului European ce supraveghează cooperarea Islandei cu Uniunea Europeană globalistă, va lua acum problema asupra sa. „Estimarea mea este că procesul va dura un an, un an şi jumătate, cel puţin”, a declarat într-o conferință de presă ministrul de finanţe Steingrimur Sigfusson.
De când Islanda a decis să oprească proxenetismul intereselor banchere şi transferul bogăţiei din țara sa către bănci din Europa şi Olanda, economia sa a fost în mod constant pe o traiectorie ascendentă”, a scris duminică Zero Hedge.
„Şi uite aşa o naţiune de 320,000 de locuitori preia din nou ștafeta de eliminare a banksterilor, în timp ce o ţară cu 320 de milioane (SUA) continuă să refuze a-i păsa, chiar dacă cu fiecare lună ce trece, alte 150 de miliarde dolari din datorii se adaugă la totalul datoriei publice”.

miercuri, 3 august 2011

Grecia şi imaginea ei în presa românească

Felul in care criza din Grecia a fost prezentata zilele acestea in presa romaneasca mi-a adus aminte de vremurile din facultate. Eu am terminat facultatea de informatica si la noi in facultate, studentii cu note mari se imparteau in doua categorii: cei care stiau sa scrie un program de calculator si aveau idee ce inseamna programare si cei care nu stiau sa scrie nici o linie de cod, dar care veneau la toate cursurile, toceau la greu tot ce se putea si incercau sa traga cu urechea la cei din prima categorie cand discutau despre informatica, ca sa poata sa dobandeasca si ei un vocabular tehnic din lumea reala pentru a putea la randul lor sa il refoloseasca si ei cand au discutii cu neinitiati in ale informaticii pentru a se prezenta ca niste specialisti in toata regula.
Nu doresc sa enumerez toate aberatiile care s-au enumerat despre situatia din Grecia si toate jignirile aduse poporului grec, cum ca este lenes [1], hot, corupt si ca s-a obisnuit cu binele in timp ce noi romanii am primit taierile linistiti, fara sa dam foc la parlament cum au facut grecii si fara sa facem nici macar o amarata de greva generala care oricum nu ar fi rezolvat mare lucru, pentru ca poporul roman este un popor … bland si cuminte, nu-i asa? Asa il caracteriza chiar domnul Emil Hurezeanu in emisiunea Compas de la Money Channel in care emisiune si dansul da vina crizei din Grecia tot pe temperamentul mediteranean al grecilor care nu dau bon cand cumperi inghetata.
Principala nemultumire pe care o am fata de felul cum a fost prezentata criza din Grecia vine din faptul ca nimeni nu a explicat esenta situatiei Greciei, care are ca baza colaborarea cu Goldman Sacs care i-a ajutat sa falsifice situatia lor reala cand au intrat in zona Euro, Grecia fiind inca de atunci condamnata la criza in care se afla acum. Inca de atunci, istoria Greciei este legata de jocul pe care bancherii l-au facut impreuna cu politicienii, mergand pana acolo la vanzarea de CDS-uri pentru asigurarea impotriva falimentului creditului de stat al Greciei, chiar unei banci detinute de stat: Hellenic Post Bank. E ca si cum CEC-ul ar cumpara asigurare la falimentului Romaniei. Culmea e ca dupa ce Hellenic Post Bank sub conducerea lui George Papandreus a vandut aceste CDS-uri inapoi Golman Sacs pentru 1 miliard de dolari, Goldman Sacs le-a revandut dupa 6 luni pentru 27 miliarde de dolari, adica mai mult decat acum Grecia are nevoie ca sa isi plateasca ratele la credite.
Despre faptul ca poate datoria Greciei este datorie odioasa ce sa mai zicem, desi chiar Realitatea a postat documentarul in care se incearca justificarea acestei realitati, se pare ca nici un redactor care a participat la emisiune nu a vazut acest documentar.
O a doua nemultumire o am legata de convingerea cu care toti reporterii – inclusiv “specialistii” de la Money Channel care au fost chemati sa le ajute pe tutele de la Realitatea sa comenteze – erau atat de siguri ca Grecia nu are de ales decat austeritatea incat au ignorat toti invitatii care incercau sa sublinieze ca oricum austeritatea nu va rezolva problema. In mintile lor inguste nu incapea o alta solutie deoarece sistemul asa i-a imbecilizat. FMI, UE, Banca Europeana, acestia ne sunt taticii fara de care nu putem scapa. Uimitor cum toti au ignorat faptul ca Islanda a scapat tocmai flituind FMI-ul, iar Ungaria de asemenea dupa ce a gonit FMI-ul va fi prima tara europeana care iese din criza, tocmai pentru ca a stiut la cine sa ceara ajutor: la cine chiar are bani, adica la chinezi, nu la cine doar vrea sa te cumpere ca sa te jupoaie, cum cer FMI-ul grecilor sa le vanda autostrazile sau romanilor sa puna manageri straini sau sa scoata interdictia exportului de gaze produse in tara, ceea ce va duce la explozia pretului acestora.
Dupa parerea mea Grecia daca ar avea conducatori iubitori de tara, maine ar ameninta Europa ca renunta la euro si ca lanseaza o noua drahma acoperita in aurul pe care il are. De frica, europenii le-ar da nu 50 de miliarde ci ar convinge bancherii ca ar fi bine sa taie si jumatate din datorii si sa restructureze datoria.
Totul este un joc de sah si pierd cei care fac miscarile gresite. Din pacate statele din ziua de azi au ajuns niste marionete in mainile bancherilor. Este de mirare cum nimeni nu poate sa gandeasca cu propriul creieri si nu face decat sa preia niste idei si niste informatii de la altii fara a le judeca si fara a le pune la indoiala. Presa romaneasca a ajuns un simplu papagal al tickerului mediafax si al youtube-ului. Nici macar ziaristi cu experienta si pretentii de la care te-ai astepta sa auzi o idee interesanta si o analiza reala a unei probleme nu vin pregatiti la emisiuni, nu fac un mic studiu, o mica investigatie ca sa ne prezinte mai intai faptele, sa enunte mai apoi opiniile si in final sa aduca justificarile. Cu adevarat are dreptate Basescu cand zice ca sunt prea multi ziaristi in presa romaneasca. In raport cu informatiile si cu ce ni se ofera, multi mananca intr-adevar paine nemeritata.
Note:
[1] multe idei false se propaga fara a fi verificate si fara a fi cantarite; e de ajuns ca cineva sa o lanseze, si daca ideea este interesanta, va fi cu siguranta preluata de 2-3 si apoi de 50-60 si ideea capata autoritate prin simpla sa popularitate; este uimitor ca nimeni nu si-a pus intrebarea cat de adevarat este faptul ca grecii muncesc mai putin ca nemtii? iata insa ca in sfarsit a aparut o stire care sa speram ca va clarifica o data pentru totdeauna aceasta minciuna:  grecii muncesc mai mult decat germanii.