joi, 29 martie 2012

Gazele de şist, oportunitate sau asasinarea economiei şi a mediului

Gazele de şist, oportunitate sau asasinarea economiei şi a mediului
Franţa, Bulgaria, Quebecul au interzis exploatarea gazelor de şist. În Polonia, ele vor fi exploatate din 2014, însă veniturile la buget vor fi cu 40-50% mai reduse decât cele obţinute de guvernul britanic sau norvegian din propriile exploatări. Este o situaţie din UE, dar care aduce aminte de statele lumii a treia, în anii '70
Pe 1 martie, cotidianul britanic The Guardian, relata că rezultatele primei încercări de a extrage gaze de şits în Marea Britanie folosind controversata metodă a fracturării hidraulice vor fi ţinute secrete cel puţin patru ani. Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat că păstrarea secretului este o practică “normală” în această industrie, din raţiuni de “oportunitate comercială”.
Tot o companie americană este cea care forează şi în Marea Britanie, Cuadrilla Resources a anunţat că în luna martie va începe pomparea a 1.200 metri cubi de apă la mare presiune, amestecată cu chimicale şi nisip, la 3.000 de metri adâncime, în exploatarea de langa Blackpool. Când va începe exploatarea pe scară industrială, peisajul va arăta în acest fel: circa 3.000 de puţuri răspândite pe o suprafaţă de 140 de kilometri pătraţi în care se va pompa soluţia amintită. Directorul Cuadrilla a declarat că jumatate din zecile de mii de tone de apă şi de chimicale pompate nu vor mai fi recuperate şi vor rămâne în pământ. Compania a promis că va anunţa mereu ce se întâmplă cu fracturile din scoarţa pământului şi cu deşeurile, însă adaugă că “niciodată nu ai controlul”.
Marea Britanie obţine 50-70% profit, Polonia 1,5%
În Polonia s-au descoperit cele mai mari zăcăminte de gaze de şist din cele 32 de state europene în care s-au făcut prospecţiuni. Este vorba de 5,3 trilioane de metri cubi. Presa rusă anti-Kremlin a speculat chiar că moartea preşedintelui Lech Kaczynski, în 2010, ar fi avut o legătură cu decizia sa de a exploata aceste gaze împreună cu cei de la Chevron.
Studiile făcute de guvern au ajuns la concluzia că exploatarea nu va dăuna mediului şi că poate să înceapă în 2014.
Critcii din Polonia susţin că exploatarea nu este în interesul naţional. Informaţii scurse către presă arată că veniturile la bugetul naţional în urma acestei exploatări nu vor fi decât de 1,5%, faţă de 50-70% în Marea Britanie şi în Norvegia. Aceasta pentru că Polonia nu numai că nu are companii specializate în acest procedeu, ci şi pentru că la Curtea Europeană de Justiţie a fost depusă o plângere împotriva Varşoviei, care nu ar fi asigurat tratament egal companiilor străine şi celor poloneze.
Lecţia şocului petrolier din anii '70
Ce se întâmplă însă cu banii obţinuti din hidrocarburi, în cazul în care statul obţine atât de puţin? Lecţia statelor sud-americane bogate în petrol arată că împrumuturile internaţionale sunt oferite doar cu condiţia angajării unor companii occidentale pentru realizarea proiectelor, astfel încât banii se întorc de unde au plecat, iar statele mici trebuie să ramburseze în plus şi dobânda. Astfel, în cazul exploatării hidrocarburilor, la un preţ de 100 de dolari pe unitate, companiile străine primesc 75%, iar trei sferturi din ceea ce rămâne statului se duce către plata datoriei externe. Din ce rămâne, bugetul armatei înghite cel mai mult, pentru cumpărarea de tehnică militară, uneori uzată moral, produsă de aceleaşi mari economii. Rămân astfel pentru invesţii cel mult 2,5% din valoarea hidrocarburilor extrase cu riscul distrugerii mediului.
Desigur, nu toate statele au nevoie disperată de gazele de şist. Franţa, un land din Germania şi Quebecul a interzis asemenea exploatări, din raţiuni de mediu. Este vorba de state puternice, membre ale G8. Lor li s-a adăugat însă şi Bulgaria.
Gazele de şist în SUA
În Statele Unite, zeci de locuitori din apropierea unei exploatări de gaze de sist din Pennsylvania au protestat, miercuri, împotriva instalării unui compresor lângă localitatea lor. Departamentul Sănătăţii de la Washington a clasificat compresorul ca “sursă minoră” de poluare, pentru că emite doar 35 de tone de oxizi de azot, 17 tone de substanţe organice volatile, 7 tone de formol şi 11 tone de praf în fiecare an.
În 2011, în statul Oklahoma s-a produs un cutremur de 5,6 grade magnitudine, după alte 30 de seisme de mai mică amploare. În 2010, în acest stat au avut loc 1.000 de mişcări seismice, din cauza fracturării rocilor pentru extragerea gazelor de şist.
Gazele de şist în Africa de Sud
În Africa de Sud, geologul Chris Hartnady arată că viitoarele exploatări ale Shell pentru gazele de şist vor afecta peisajul, prin industrializarea forţată a zonelor rurale şi poluarea fonică. Acesta este cel mai neîsemnat impact. Urmeaza diminuarea rezervelor de apă freatică, deoarece cele 10.000 de puţuri ale exoploatării vor avea nevoie de cantităţi uriaşe de apă. Urmează apoi riscul de contaminare a pânzei freatice şi chiar posibilitatea ca apa să devină inflamabilă, din cauza metanului.
Presiuni asupra a Argentinei
Agenţia americană Stratfor, numită deseori şi CIA din umbră, a publicat recent o analiză despre exploatarea zăcămintelor de gaz de şist din Argentina, estimate la 22 trilioane de metri cubi-a treia rezervă de acest fel din lume. Argentina are zăcăminte bogate, resurse suficiente de apă şi o reţea de gazoducte dezvoltată, scrie Stratfor. Marea problemă este însă faptul că piaţa energiei nu este liberalizată. Texanii de la Stratfor scriu că ExxonMobil, italienii de la ENI, francezii de la Total au început explorarea, însă nu sunt dornice să investească, deoarece compania de YPF (fosta companie naţională argentiniană, cumpărată în 1999 de Repsol) vrea partea leului.
Soluţiile, în viziunea Stratfor, sunt liberalizarea pieţei, creşterea preţului gazelor pentru consumatori şi o ofertă avantajoasă adresată giganţilor petrolieri, pentru că aşa Argentina va putea redeveni un exportator de gaze.
Cazul gazelor de şist din Argentina şi nu numai, este întrucâtva asemănător cu cel al statelor în curs de dezvoltare din timpul boom-ului petrolier din anii '70. Atunci, compania Texaco (deţinută acum de Chevron) a poluat jungla ecuadoriană cu o cantitate de aproape 20 de ori mai mare decât cea deversată de petrolierul Exxon Valdez. Când preşedintele Jaime Roldos a încercat să modifice legislaţia hidrocarburilor, a murit într-un suspect accident de elicopter, în 1981.
“Confesiunile unui asasin economic”
În volumul “Confesiunile unui asasin economic”, John Perkins scria: “Ingeniozitatea construcţiei acestui imperiu îi eclipsează pe centurionii romani, pe conchistadorii spanioli şi pe coloniştii europeni. Nu mai purtăm armuri sau haine care să ne scoată în evidenţă. În ţări ca Ecuadorul, Nigeria sau Indonezia ne îmbrăcăm asemenea profesorilor sau proprietarilor de magazine de acolo. În Washington şi Paris arătam ca nişte birocraţi din guvern sau ca nişte bancheri. Părem modeşti, normali. Vizităm şantiere în proiectare şi cutreierăm satele sărace. Proclamăm altruismul, discutăm cu ziarele locale despre minunatele acţiuni umanitare întereprinse de noi. Ţinem cursuri la Harvard Business School despre miracolele macroeconomiei. Suntem în legalitate, lucrăm pe faţă. Sau aşa ne autozugrăvim şi aşa suntem acceptaţi. Acesta este felul în care funcţionează sistemul.” Washington Post a calificat cartea citată drept un “nonsens”, iar vizuinea autorului drept “un vis”. 

miercuri, 28 martie 2012

Mii de romani protesteaza impotriva exploatarii gazelor de sist dar mass'media tace



UPDATE 16:00

La această oră, câteva mii de oameni protestează la Bârlad împotriva gazelor de şist, după ce gigantul american Chevron a anunţat recent că va începe explorarea într-un perimetru aflat în zonă.
----------
Primăria din Bârlad, condusă de Constantin Constantinescu, a demarat o campanie de strângere de semnături împotriva exploatării gazelor de şist prin procedeul fracturării hidraulice. Deputatul Dan Marian a lansat chiar ideea unui referendum la alegerile locale din 10 iunie, pentru ca populaţia să se exprime în privinţa gazelor de şist, însă Constantinescu spune că acesta ar trebui declanşat de către Prefectură sau Consiliul Judenţean Vaslui, deoarece exploatarea gazelor de şist nu va avea loc în municipiul Bârlad, ci în întreg perimetrul concesionat în judeţ.
Pe internet există mai multe petiţii online, dintre care una a strâns până acum peste 5.200 de semnături. În România, doar un perimetru are avizele necesare pentru extracţia gazelor de şist, respectiv cel deţinut de Chevron în zona Bârlad şi cumpărat de la Regal Petroleum. Pe lângă acestea, în 2010 compania a mai câştigat la o licitaţie a ANRM încă trei perimetre în Dobrogea. Oficialii gigantului american au făcut recent un adevărat tur de forţă, întâlnindu-se atât cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, cât şi cu miniştrii Economiei, Lucian Bode, şi Dezvoltării, Cristian Petrescu.
Pe lângă Chevron, au mai câştigat alte patru perimetre Avere Energy (Tria, Băile Felix, Periam şi Biled), situate în vestul ţării, la care se adaugă alte trei ale MOL (Voivozi, Adea şi Curtici), în aceeaşi zonă. Acestea din urmă nu au trecut prin Guvern, fiind blocate pe lanţul de avizare la ministerele Transporturilor şi Justiţiei. Oficialii de la Transporturi trebuie să se asigure că nu trec viitoarele autostrăzi peste zonele respective. De asemenea, şi deţinătorii altor perimetre, precum Petrom, Romgaz şi Sterling Resources, şi-au declarat intenţia de a exploata gaze neconvenţionale.
Ce înseamnă fracturarea hidraulică
Fracţionarea hidraulică este un procedeu care dislocă gazul din roci. După ce se forează vertical, urmează foraje orizontale până la şist, după care se detonează mici explozii care fracturează roca. Ulterior, se injectează mari cantităţi de apă amestecată cu nisip şi diverse substanţe chimice la presiuni uriaşe, care să menţină fractura deschisă. În final, gazul curge până prin conducte din şist.
Mai multe state au intezis procedeul deoarece este riscant, iar o serie de organizaţii de protecţia mediului militează pentru interzicerea fracturării din cauza pericolelor pentru populaţie.
"Nu suntem de acord cu folosirea fracturării hidraulice în România. (...) Consumul uriaş de apă, degradarea terenului, precum şi injectarea în sol şi în pânza freatică a unor amestecuri ce includ sute de substanţe toxice sunt doar câteva dintre neajunsurile acestor tehnici de exploatare, suficiente, totuşi, pentru a le exclude din orice scenariu energetic viitor. Considerăm că folosirea fracturării hidraulice trebuie interzisă complet în România, neexistând modalităţi de eliminare a riscurilor de mediu asociate acesteia", a declarat pentru Jurnalul Naţional Ionuţ Cepraga, coordonator de campanii la Greanpeace România.
Proiect de interzicere a exploatării
Un număr de 10 parlamentari au iniţiat în România un proiect de lege pentru interzicerea fracturării hidraulice. În expunerea de motive ei precizează că metoda este "foarte controversată la nivel mondial" şi a fost interzisă în Franţa, Bulgaria, Irlanda, Africa de Sud şi suspenddată în Marea Britanie şi 18 state din SUA. Pe de altă parte, companiile care susţin exploatarea spun că nu se întâmplă accidente dacă totul este făcut corect şi cu respectarea normelor de mediu.
Explozii, cutremure, poluarea apei şi a aerului
Există foarte multe accidente pe care organizaţiile de mediu le citează în privinţa riscurilor. În 2007, un puţ din Ohio insuficient izolat a permis gazului să iasă la suprafaţă, cauzâd o explozie în subsolul unei gospodării, arată GreenPeace. În 2009, în Pennsylvania, în urma operaţiunilor de foraj a fost contaminată pânza freatică. Gazul a migrat câteva mii de metri de la zona de exploatare, afectând alimentarea cu apă pe o zonă de 9 kilometri pătraţi. În plus, fracţionarea a mai cauzat cutremure în zona Blackpool din Marea Britanie.
De asemenea, un studiu din decembrie 2011 al Environmental Protection Agency (EPA), agenţia americană pentru protecţia mediului a confirmat că metoda fracţionării este responsabilă pentru poluarea apei potabile în statul american Wyoming. De asemenea, un studiu realizat de Universitatea Cornell a evidenţiat că fracţionarea hidraulică poate duce la degajarea mai multor gaze cu efect de seră chiar decât exploatarea cărbunelui.
Un studiu făcut public acum două zile arată că exploatarea gazelor de şist poate provoca probleme de sănătate populaţiei care locuieşte lângă exploatări. Cercetătorii de la Colorado School of Public Health au descoperit benzen, un element cancerigen, la 800 de metri distanţă de puţurile de forare

marți, 27 martie 2012

România, obedienta piaţă de desfacere în Europa dublelor standarde

România, obedienta piaţă de desfacere în Europa dublelor standarde
“În vidul ideologic de după 1989 a fost propus, cu mult succes, neoliberalismul. S-a spus că pieţele sunt cel mai eficace mijloc. Traumatizaţi de un stat care se ocupa de toate, oamenii au văzut într-o piaţă în care statul era complet absent soluţia, miracolul şi calea viitorului”, ilustrează profesorul universitar canadian Yvan Allaire, începutul odiseei capitaliste a statelor foste socialiste, într-un interviu realizat de Nicolae Dărămuş în 2011.
“S-a creat un sistem extrem de nociv pentru societate, în care funcţiile naţionale nu mai au niciun rol, sunt considerate ineficiente şi o piedică în calea comerţului. Se spune că guvernele sunt incompetente şi corupte şi, cu cât au un rol mai limitat, cu atât mai bine. Se sune că resursele naturale trebuie să fie vândute oricui vrea să le achiziţioneze. Guvernele au doar rolul să dereglementeze şi să privatizeze totul, pentru că întreprinderea privată este întotdeauna mai eficientă. Toate serviciile publice, inclusiv şcolile şi serviciile de sănătate trebuie să fie supuse “particularilor”, care sunt întotdeauna mai pricepuţi şi mai eficienţi. Vedem un păianjeniş extraordinar. Dacă acceptăm doar această dogmă, consecinţele sunt catastrofale pentru o societate. În loc să fie stăpâni, oamenii devin chiriaşi în propria lor ţară, sunt la discreţia fluxurilor de capital străin care intră şi ies din ţară dupa propriul interes, subordonând intereselor lor guvernele”, spunea Allaire.
Europa dublelor standarde
Nu toate guvernele din UE se întorc către Mecca privatizărilor. Finlanda, un stat membru UE din 1995, membru al grupului euro şi cu un cuvânt important de spus în privinţa noilor membri (Finlanda s-a opus, în primă fază accederii României şi Bulgariei în Schengen), nu are o politică de privatizare.
Guvernul finlandez distinge între trei mari ramuri ale economiei când vine vorba despre eventuale privatizări. În primul grup intră industria energetică, loteria, pariurile sportive şi comercializarea alcoolului. Toate întreprinderile din acest domeniu sunt considerate strategice şi nu pot fi privatizate decât parţial. Este important de notat că troica FMI-Comisia Europeanî-Banca Centrală Europeană cere acum Greciei să privatizeze distribuitorul naţional de gaze, cel de apa din marile oraşe, şi loteria naţională.
În al doilea grup, guvernul finlandez include industria chimică şi a metalelor, care nu pot fi privatizate integral. Statul poate, în mod excepţional să-şi reduca sub 50% participaţia în aceste sectoare. În ce priveşte băncile, industria hârtiei şi multe alte ramuri, acestea pot fi privatizate integral.
Cooperativele agricole, o noţiune care a ajuns de temut dupa 1990 în Europa de Est, include 75% dintre fermierii din Franţa. “În Finlanda cooperativele, şi aici vorbesc de cele mai mari, făcând parte din „top 300″ din lume ca venituri, reprezintă 23% din PIB; în Elveţia 28%; 46% în Franţa. Cooperativele sunt prezente în sectoare foarte precise: 30% în sectorul agroalimentar, 23% în comerţul de detaliu, 22% în asigurari şi 19% în sectorul bancar”, spunea profesoara universitară Mihaela Fîrşirotu, în interviul menţionat
Agricultura, sector strategic, dar scos la vânzare din 2013
“Aveţi un sector agricol perceput ca o slăbiciune a economiei, pentru că mulţi oameni sunt încă agricultori pe mici terenuri, dar cest lucru poate sa devină forţa strategică a României. Nu trebuie să vă fie frică să puneţi în practică legi de protecţie. Vin din Canada, o ţară liberală. Cu toate acestea, în Quebec nimeni nu poate vinde terenul agricol decat cu aprobarea unei comisii, iar aprobarea este foarte greu de obţinut. Apoi, vânzarea terenurilor către persoane care nu sunt din Quebec este interzisă fara autorizarea acelei comisii. Dacă vrei să schimbi destinaţia terenului trebuie să faci o demonstraţie foarte argumentată”, spunea profesorul Yvan Allaire.
Lucrurile stau însă cu totul altfel în Romania. Prin tratatul de aderare la UE, Bucureştiul s-a obligat că va liberaliza piaţa terenurilor agricole începând din 2013. Cetăţenii europeni şi companiile din UE, rezidente sau nu în România, vor putea sa cumpere neîngrădit terenuri agricole în România. Iar la aceasta se adaugă şi politica statelor din Golf de a face demersuri pe lângă guvernanţi pentru a arenda pe termen lung terenuri în România.
Ipocrizia Bruxeless-ului
Mergând către sistemul bancar, UE a interzis României să recapitalizeze CEC-ul singura mare banca autohtonă, în timp ce mantra occidentală era salvarea economiei prin recapitalizarea băncilor private, nu numai a celor de stat. UE nu a intervenit în vreun fel în momentul în care banca franco-belgiană Dexia a primit un imprumut de 7 miliarde de euro din partea statului, în 2008, şi când a fost parţial naţionalizată, în 2011. Dexia a luat naştere prin fuziunea Credit Communal din Belgia şi Credit Local din Franta şi este cunoscută pentru relaţia privilegiată cu birocraţia din Belgia.
Privatizările mai mult sau mai puţin impuse ca o conditie a aderării la UE au transformat nu numai România, ci si statele din regiune în simple pieţe de desfacere. Comisia Europeană a început să investigheze, în urmă cu o săptămână, decizia guvernului de la Budapesta de a interzice construcţia de mall-uri şi hipermarketuri până în 2014. Ceea ce este numit de Budapesta o măsură de încurajare, chiar şi temporară, a micilor afaceri autohtone, la Bruxelles este sinonim cu impiedicarea liberei circulaţii a serviciilor.
Estul Europei, o obedientă piaţă de desfacere
“România a fost transformată doar într-o piaţă de desfacere pentru alţii. Suntem foarte mândri acum că au crescut exporturile. Ele au crescut pentru că cererea internă este foarte slabă, din cauza măsurilor de austeritate. Dacă însă vor creşte salariile, importurile vor creşte şi vom avea din nou dezechilibrele economice despre care vorbeam. Ideea este că trebuie să acorzi unei ţări timpul necesar să-şi creeze condiţiile pentru a deveni competitivă, pentru a-şi construi economia care i-ar permite să aibă un avantaj comparativ. Nu o pune însă în competiţie cu ţări dezvoltate, este nedrept”, spune Mihaela Fîrşirotu.
Toate fenomenle de mai sus pot apăsa pe umerii populaţiei, iar la aceasta se adaugă şi noul cod al muncii. “Sindicatele au cerut românilor să iasă în stradă, dar mai nimeni nu a ieşit. Aceasta dupa un an de austeritate şi suferinţă. Responsabilitatea se află şi pe umerii poporului”, spunea Mihaela Fîsrşirotu în 2011. The Economist se întreba, în urmă cu un an, cum de românii nu s-au revoltat după masurile deausteritate care au fost impuse ţării, dacă în Grecia, în Marea Britanie, acest lucru s-a întâmplat. The Economist mai remarca că lipsa de opoziţie faţă de măsurile de austeritate va încuraja noi măsuri de acelaşi gen.
Politicienii, clienţii “pieţelor”
Profesorul Yvan Allaire identifica însă o soluţie politică la aceste probleme-marja de acţiune pe care o permit legislaţia europeană şi tratatele de aderare. Această libertate de manevră este însa cu mult redusă, atât timp cât liderii marilor state europene invocă necesiatea acţiunilor rapide, impuse de criza economică, acţiuni lipsite de controlul democratic al Parlamentlui European şi al celor naţionale. Este cazul Tratatului fiscal european semnat de toate statele UE, cu excepţia Marii Britanii şi a Cehiei.
Yvan Allaire atrage atenţia asupra a ceea ce clasa politică, care ar trebuie sa speculeze în interes naţional legislaţia UE, tinde să devină. “Beneficiarii dereglementarii pieţelor reuşesc să menţină acest sistem mai mult decât am vrea noi, prin influenţa pe care banii o exercită asupra clasei politice şi asupra propagandei. Nu este vorba atât despre corupţie, cât de sprijinul financiar pe care îl acordă partidelor politice. Într-un univers urbanizat se câştigă alegerile cu televiziunea, iar televiziunea costă mult-cu cât am mai mulţi bani pentru propaganda la televiziune, cu atât am mai multe şanse să câştig alegerile. Nu este coprupţie în sensul propriu al cuvântului, este un mecanism care implică un sprijin financiar special. Se poate menţine astfel un sistem care este foarte periculos.”
O criză provocată de cupiditate
“Există o mare diferenţă între pieţele pentru bunuri şi servicii şi pieţele financiare.Noi suntem susţinători ai pieţei, credem că pieţele, cum ar fi pieţele de bunuri şi servicii oferă soluţii bune în nenumărate situaţii. Pieţele financiare funcţionează însă după o logică diferită, care nu are nimic în comun cu pieţele de bunuri şi servicii”, spunea Yvan Alaire.
“Nu s-a înţeles acest lucru; s-a spus: liberalizăm totul, deci şi pieţele financiare. Rezultatul? S-au creat nişte “inovaţii financiare”, nişte scamatorii financiare. Acestea au adus câştiguri incredibile unor oameni care, datorită banilor, au dobândit şi putere politica. S-au facut mulţi bani în sectorul financiar şi parte din bani au fost reinvestiţi în politică pentru a obţine garanţia că sectorul financiar nu va fi reglementat, că nu va fi supus niciodată regulilor. Drept urmare, s-a creat o criză financiară.”
Pentru ca sistemul să nu se prăbuşească, pentru că băncile să nu dea faliment şi să nu se producă o catastrofa economică, guvernele au intervenit masiv pentru a salva băncile, ceea ce a consus la îndatorarea statelor. Multe state s-au îndatorat astfel la aceleaşi bănci care au creat problema. Aceste bănci au cerut guvernelor să le protejeze împrumuturile pe care le-au acordat. Pentru aceasta, guvernele au recurs la măsuri de austeritate pe seama populaţiei, pentru a salva aceleaşi bănci care sunt la originea problemei. “Este o ironie tragică. Aceasta se poate vedea în mod clar astăzi”, remarca Allaire.

adevarata democratie aplicata de Ungaria

Ungaria - o lecţie de ipocrizie a UE
Ungaria nu a intrat in colimatorul Bruxelles-ului pentru constituţia care permite ingerinţa în afacerile statelor vecine şi nici pentru reducerea reprezentării minorităţilor în parlament, ci pentru încercarea utopică de a ajunge la suveranitatea economică şi a ieşi de sub cea ce Viktor Orban numeşte dictatura pieţelor si a FMI.
Noile legi adoptate de parlamentul de la Budapesta cer mass-media să “prezinte echilibrat” informaţiile şi instituie o Autoritate Naţională care poate impune amenzi sinonime cu falimentul pentru televiziunile care nu respectă acest principiu menit să închidă gura criticilor guvernului.
Deputaţii lui Viktor Orban au votat legi care reduc jurisidicţia Curţii Constituţionale şi introduc în componenţa curţii judecători apropiaţi regimului. A fost introdusă o nouă vârstă de pensionare pentru magistraţi, astfel încât cei care nu sunt loiali regimului pot fi oricând înlocuiţi de către o Autoritate Naţională Judiciară condusă, pentru nouă ani, chiar de către soţia deputatului Fidesz care a eleborat noua Constituţie ungară.
Aceasta nouă lege fundamentala conţine un preambul revanşard, stabileşte că avortul este o crimă, lasă uşa deschisă pentru interzicerea căsătoriilor între homosexuali.
Orban a oferit drept de vot maghiarilor din statele vecine, precum şi dreptul de a beneficia de asistenţa socială a Budapestei şi a redus posibilitatea de reprezentare a minorităţilor naţionale în parlamentul de la Budapesta
Toate aceste acte ale guvernului de la Budapesta au fost criticate doar la un nivel declarativ şi doar de către organismele europene cu un rol consultativ, precum Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei, organizatie a carei putere de constrângere este foarte limitată.
Pârghiile cu adevărat puternice ale UE nu s-au activat pentru sancţionarea acordării dreptului de votpentru maghiarii de pretutindeni. Sancţiunile europene au lovit Ungaria doar după ce puterea de la Budapesta, aleasă în mod democratic, a încercat să reducă independenţa Băncii Centrale şi să deschidă astfel calea către taxarea cu 60% a operaţiunilor financiare, să mărească taxele pentru marile corporaţii şi să naţionalizeze fondurile de pensii private.
Pieţele au acţionat conjugat cu Bruxelles-ul pentru a împiedica experimentul de suveranitate economică dorit de Orban, scrie publicaţia franceză de stânga Marianne. Forintul s-a devalorizat atât de repede, încât fondurile naţionalizate de Budapesta (11 miliarde de euro) au devenit insuficiente peste noapte. În aceste condiţii, nevoia disperată de un imprumut de 20 de miliarde de euro de la FMI a fost condiţionată de troica UE-FMI-Banca Centrală Europeană de renunţarea la veleităţile de suveranitate economică ale Ungariei. “Europa nu poate tolera ca instrumentele monetare să cadă în mâinile lui Viktor Orban”, scria Liberation.
Ulterior, Comisia Europeană a decis blocarea unor fonduri de coeziune de jumătate de miliard de dolari, care ar fi revenit Budapestei în 2013. Motivul este depăşirea deficitului bugetar de 3% din PIB. Numai că în această situaţie se află 23 din cele 27 de state membre ale UE.
“Distrugerea institutiilor democratice (un fapt aproape împlinit) poate justifica, dată fiind şi puterea dreptei antidemocratice, intervenţia occidentală în favoarea democraţiei. Totuşi, dincolo de a dori conservarea unui regim reprezentativ şi constituţional şi o separaţie a puterilor, puterile occidentale şi în primul rând Comisia Europeană, doresc ca Ungaria să adopte o politică economică care nu serveşte neapărat (este un eufemism) intereselor poporului maghiar. A constrânge la democraţie prin mijloace nedemocratice venite din exterior nu este o metodă justificată şi nici eficace”, scrie filozoful maghiar GasparMiklos Tamas, un critic al guvernării Orban.
În aceeaşi notă, presa europeană atrage atenţia asupra tendinţei Comisiei Europene, instituţie nealeasă, de a favoriza relaţiile cu guvernele de tehnocrati, ele însele nefiind expresia votului democratic, precum cele din Italia şi Grecia, acolo unde economiile naţionale sunt gestionate de fosti vicepreşedinţi ai Băncii Centrale Europeneaau ai Goldman Sachs.
Ameninţarea libertăţii presei, a drepturilor minorităţilor sau a independeţei justtitei au contat mult mai puţin decât tentativa lui Orban de a controla economia Ungariei. Explicaţia este dată de Liberation. “Dacă ne gândim bine, ce lecţii are de oferit Franta lui Viktor Orban? Nu oare Nicolas Sarkozy a numit direct directorii serviciilor publice? Iar majoritatea presei nu este controlată oare de apropiaţii puterii (Dassault, Bouygues, Lagardere)? Cine numeşte membrii Consiliului Superior al Audiovizualului? Cine îi numeşte pe judecătorii constituţionali? Există vreo garanţie pentru opoziţie? Libertatea este bine protejată în Franţa? Homosexualii se pot căsători? Imigranţii au zile uşoare la noi?”, scrie Liberation.
Paralela poate continua şi între Ungaria şi Marea Britanie, acolo unde fuziunea dintre Autoritatea de supraveghere a pieşelor financiare şi Banca Naţională, dorită de Orban in Ungaria, a avut loc foarte recent, la fel şi în alte state membre UE, care însă nu au fost supuse unor sancţiuni.
“Prosperitatea la care ungurii au sperat după aderarea la UE nu se arată, situaţia economică rămâne dificilă pentru unguri, cărora li se explică că trebuie să strângă şi mai mult cureaua. Apariţia unui regim autoritar al lui Orban, la fel ca şi ascensiunea extremei drepte sunt şi consecinţele politicilor succesive ale UE şi FMI de mai bine de un deceniu. Aceste politici au pus sub semnul întrebării suveranitatea democratică şi a fragilizat societatea, spre beneficiul unei elite oligarhice”, scrie intr-un articol de opinie Vincze Szabo, doctorand la Universitatea din Budapesta

luni, 26 martie 2012

Ce urmeaza dupa distrugerea Romaniei?

Gandirea critica si autonoma este un dar rar intalnit in randul populatiei tarisoarei noastre minunate. Este o floare de colt care se gaseste in coltul creierului cate vreunui om din colturile izolate ale tarii, acolo unde saracia este ceva mai mare decat in capitala tarii. Nici conducatorii nostri, nici cetatenii nostri nu au acest dar. Scriam in Reflectii periculoase ce proportii dezastruoase are prezentul. Acest lucru desigur dupa mintea mea paranoica, preocupata de `nimicuri`. In lume, si romanii nostri nu stiu aceasta din cauza ca nu cunosc sursele alterantive si ingereaza pe nemestecate tot ceea ce vine de la propaganda oficiala, au avut loc miscari strategice in directia globalizarii noii ordini mondiale. Nu insist asupra lor, deoarece vita romaneasca vede doar CRIZA in orice (ea fiind in criza de nervi) si razboaiele economice sau de alt fel drept `inlaturarea dictatorilor` care `oprima poporul`. Sper sa puteti urmari putin istoricul dupa care voi spune ce am de spus (puteti sa il sariti daca stiti toate acestea). Dupa o privire critica a istoriei contemporane avem acestea:
- am iesit victoriosi in primul razboi mondial si am profitat (trebuie sa recunosc: datorita oamenilor capabili si regelui Ferdinand I si Mariei) prin reintregirea tarii, apropiindu-se de marimea Daciei mari din timpul lui Burebista;
- in perioada interbelica am asistat la coruptie, la imbogatirea evreilor si la inflatia de firme straine, la idei bune precum cea a `dezvoltarii prin noi insine` propuse de genialul liberal Bratianu in timpul guvernarii sale, la caragialismul clasei politice, dar si la valoarea sa incontestabila prin oameni de valoare precum Iorga si Madgearu;  in schimb, in contextul international si datorita cauzelor de mai sus au aparut legionarii, care au si ucis pe cei mai sus mentionati, devierile lui Carol al II-lea care si-a facut de ras Casa Regala si a compromis-o definitiv, de multe ori actiunile sale fiind cauza tuturor relelelor in mediul politic agitat al pregatirii celui de-al doilea razboi mondial de catre elita si oculta (la propriu) mondiala;
- al doilea razboi mondial, la inceputul caruia am pierdut, prin intelegerea dintre sovietici si nazisti, Basarabia si Bucovina si la sfarsitul caruia am pierdut si restul teritoriilor care ne-au micsorat tara la dimensiunile actuale; conditiile care ne-au indemnat sub conducerea patriotului Antonescu sa ne aliem cu nazistii pentru recuperarea Basarabiei supuse unei terori sovietice, si din care am iesit urati de toate tarile combatante la cel de-al doilea masacru mondial, ne-am ales cu comisia aliata de control (care era in intregime sovietica, pentru a-i face pe plac lui Stalin, conform intelegerii de la Yalta unde `lumea occidentala` si americanii pe care ii asteptau prostii romani ne-au dat pe mana lui in proportie de 90%) si cu ocupatia sovietica pentru instaurarea primei faze a comunismului cominternist criminal si pe care T(cli)smaneanu l-a transpus in perioada Ceausescu (cea de-a doua faza a comunismului, mai degraba socialism) pentru a-i pune in carca si pentru a-l defaima, toate crimele, ororile si torturile din acea perioada  care au fost oprite odata cu amnistia de dupa 1965;
- dupa distrugerea elitelor romanesti si a caracterului national al statului roman din perioada 1945 (1947) – 1965, cu o mica complicitate a regelui Mihai, a urmat o industrializare accentuata, care ne-a ajutat sa platim daunele de razboi, acestea fiind uriase, si dezvoltarea agriculturii mecanizate (cu tot cu colectivizarea mult blamata), apoi sa platim imprumuturile de la FMI pentru dezvoltarea economiei si a industriei romanesti (cu tot cu irationalul proiect de constructie a Casei Poporului), plata anticipata a acestora, din cauza dobanzilor imense pe care le mareau cei de la Finanta Criminala Globalista, aparuta dupa 1945, odata cu mecanismele si organizatiile noii ordini mondiale, care vor ajunge in viitor la Guvernul Mondial (ONU, FMI, Banca Mondiala, UE, etc.); dupa 1965 si pana la inceputul anilor 1980 tara ajunsese normalizata, aveam economie, industrie, invatamantul era romanesc (spre deosebire de prima faza a comunismului), tara avea deschidere spre occident (nu asa cum ar fi vrut globalistii, dar era deschisa pana ca Pacepa sa plece in America si sa scrie baliverne, platit din gros de unchiu` Sam, pentru a-l defaima pe Ceausescu), in fine, acestea erau bune, in schimb erau si lucruri mai putin bune pe care altii le-au tot repetat obsesiv-maniac fara a le argumenta si a le pune in context, etc. pe acestea nu le mai amintesc;
- dupa ce a ramas impresionat de manifestatiile din Coreea de Nord si China, activistii de partid, oportunistii eterni ai Romaniei, care dupa `90 au ajuns sa fie cei mai mari capitalisti, i-au pus in scena demonstratii si omagii care l-au magulit, oamenii din cercul apropiat il minteau si-i creau imaginea de lider al lumii, in care tara condusa de el o ducea bine, unde fiecare om il venera, erau recorduri la hectar la orice, exporturile se faceau pe baza raportarilor exagerate ale acestor viermi si care lasau populatia in lipsuri, la vizitele de lucru ii mutau fructele si produsele de pe tarabe ca minciunile lor sa aiba acoperire s.a.m.d.; Ceausescu, lider unic si absolut al Romaniei Socialiste, era slabit de diabet si de alte simptome, i-a lasat `Ilenei` din ce in ce mai multa putere, a avut din ce in ce mai putini oameni in jurul sau si care l-au mintit din ce in ce mai mult, toate acestea in contextul pregatirii de catre serviciile secrete din mai multe tari si de catre omul acestora, Gorbaciov, prin Glasnost si Perestroika, prin intalnirile cu Bush de la Malta, a caderii cortinei de Fier din estul Europei si aruncarea tarilor saracite in periferia globalizarii, fapt care a continuat viata capitalismului prin deschiderea unor piete noi pentru marfurile din occident (dupa Adam Smith si Karl Marx), in care pietele erau suprasaturate, si prin acapararea, la schimb, a materiilor prime ale acestora, a posibilitatilor de extindere a firmelor si bancilor din vest, si a fortei de munca supracalificate din sistemele de educatie din aceste tari, care au dat ingineri, electricieni, diferiti specialisti calificati, dar si oameni care lucrau pe salarii mult prea scazute fata de un localnic;
- am ajuns in momentul lovilutiei, pregatita intens de laboratoarele serviciilor secrete si de catre `elita` planetei, a venit Iliescu, initial un continuator al comunismului (SOCIALISM), apoi un adept al privatizarilor, Petre Roman facea pariu cu agricultura ca apoi sa-l piarda ca niste imbecili, UDMR a inceput sa fiinteze in primul parlament al Romaniei, violente indreptate asupra romanilor din Transilvania de catre unguri autohtoni, inflatia pastorita de Isarescu (cel mai LONGEVIV guvernator al Bancii Nationale responsabil cu devalorizarea monedei si distrugerea economiei, fiind un trilateral bilderberg devotat) inca din primii ani `90, tensiuni intre partidele istorice, discutii despre revenirea regelui, falimente planificate din care directorii (si multi altii, chiar angajati ai uzinelor) au sustras materiale, echipamente de lucru, utilaje, s-au dat la fier vechi, etc., furtul sistemelor de irigatie din agricultura, ce acopereau mare parte din tara, distrugerea sistemului de invatamant prin asa zisele `reforme`, privatizarea bancilor cu capital romanesc si falimentarea lor (de catre romani si straini), aparitia smenarilor cu valute, violentei stradale, a mafiei (in stil romanesc) care activa in strada si in alte domenii, nepotismul, nesimtirea, criza morala a societatii romanesti si aparitia afacerilor noi: precum deschiderea unei tonete, a unui magazin mic, agricultura a fost abandonata, cultura a inceput sa fie invadata si sufocata de non-valori, muzica lautareasca a disparut sub ragaielile manelelor, muzica usoara a disparut sub povara muzicii ieftine cu versuri tembele si goale de continut, oamenii inca locuiesc in locuintele construite de `odiosul` daca nu s-au prostituat (sub toate formele) prin `afara` sau au furat din gros si si-au ridicat niste vile de parveniti, cum au vazut ei prin filme, au aparut zeci si sute de programe tv, mare parte cu continut telenovelistico-monden care imbecilizeaza populatia si le distrag atentia de la altele, presa scrisa a ajuns un fel de `chilotaraie` in care vezi chilotii lui Moni langa cei ai lui Bote, editurile romanesti au disparut, foarte putine ramanand schimbandu-si numele, Dacia a ajuns sa fie fabricata in Maroc si s-au `restituit` participatiuni catre Renault, devenind acum majoritar, strazile sunt pline de gropi, padurile sunt defrisate, satele depopulate si imbatranite, etc.
Acum ca am ajuns in prezent, va intreb ce putem face cu pamantul nostru fertil, care era odata granarul Europei? Pardon, am spus al nostru? Din pacate am urmarit un documentar la `In Premiera`, in care se vorbea despre vinderea pamantului catre `europeni`. Satele noastre sunt imbatranite si depopulate, deoarece tinerii au plecat spre `o viata mai buna`. Batranii care au ramas si betivii care umplu crasmele si santurile, nu pot lucra acest pamant pentru ca: 1. nu au bani si 2. nu au putere pentru a lucra rudimentar pamantul cu sapa sau ara cu calul si plugul. In acel documentar se spunea ca peste 14% din pamant este in proprietatea strainilor. Oare ministerul Agriculturii, in loc sa fie suporterul fervent al Monsanto, nu poate face ceva pentru stimularea culturilor agricole? Revenind la oras, oare nu putem face ceva ca oamenii sa nu mai lucreze ca agenti de paza, vanzatori si alte meserii de genul acesta? Nu putem stimula munca in domenii prioritare? De ce la Iasi s-a demolat fabrica Tesatura si se va construi un `Mall` si un complex rezidential de catre evreii de la Green Plaza? De ce se deschid numai magazine in Romania? De ce oamenii pleaca in strainatate pentru `a trai`?  De unde atata inversunare in distrugerea obiectivelor economice ale Romaniei si de ce se doreste aservirea catre corporatii si guverne din Vest? De ce? De ce? Treziti-va cat timp mai existam in Romania? Deci ce urmeaza dupa distrugerea Romaniei? Economia de taraba? Luminita de la capatul `licuriciului`? O tara prospera, libera si democratica? O tara care se poate dispensa de dictatorii sai? Un popor care sa populeze o tara, un stat? Ce urmeaza? Unii spun ca va veni federalizarea Europei… Oare acestui lucru i s-a opus Ceausescu? Inseamna ca globalizarea Orweilliana isi urmeaza drumul nestingherita? Inseamna ca nationalul trebuie distrus? Ca omul trebuie restructurat? Ca ne trebuie un homo oeconomicus, dependent de medicamente si droguri? Un om care sa asculte neconditionat de ceea ce acei minunati oameni din umbra si marionetele lor din fata ne impun? Se spune ca daca un secret militar (si nu numai) este divulgat inseamna ca acel secret este cu mult depasit de altul mai mare si pe care nici nu il banuiesti. Oare asa sa fie? Sau sunt eu paranoic? Sunt eu nebun? Toate acestea sunt niste naluciri? Oricum ar fi ele, eu le vad zilnic, desi unii concentateni sunt satui si se fac ca nu vad, este o metoda de protectie, altii o dau in teorie economica si spun ca daca nu distrugem tot si nu apar `investitorii straini` (vedeti ce perfid o arunca!?) si cei locali nu se rezolva economia romaneasca (?!). Altii zic ca la noi capitalismul nu a mers pana la capat si a fost impiedicat in multe randuri si ca de aceea nu se vad efectele `bune`. Altii argumenteaza ca nici comunismul nu a mers pana la capat. De fapt e mai bine asa. Ambele sisteme sunt deficitare. Si pana la urma nu conteaza ce forma ai daca nu contine nimic sau nu e corect ce contine. De aceea trebuie o revolutie in om si mai ales o revolutie in Romania. Eu sunt pentru acea revolutie si mai sunt multi, cred, dar nu voi iesi in strada pentru Arafat sau numai pentru a-l da jos pe Basescu pentru a aduce alti globalisti. Basescu trebuie dat jos, dar va reamintesc concetatenilor ca voi l-ati urcat acolo! Eu am votat impotriva lui, tampitilor! Astept un raspuns de la societatea romaneasca in privinta viitorului nostru comun. Aici sauafara? Al nostru sau al bancherilor internationali? Bunastare sau dusmanie reciproca si parvenitism? Intrebari… intrebari…
In final inchei cu un slogan pe care l-am citit pe un panou amplasat pe locul unde a fost Tesatura Iasi: `Aici (n.n.: in Romania) demoleaza Zmontaggi`!

miercuri, 21 martie 2012

De ce e Ben Bernanke contra etalonului aur

Ben Bernanke, preşedintele Rezervei Federale a SUA, i-a criticat marţi pe susţinătorii revenirii la etalonul aur, apreciind că un astfel de sistem restrânge capacitatea guvernelor de a soluţiona problemele economice.
De ce e Ben Bernanke contra etalonului aur finante banci
De ce e Ben Bernanke contra etalonului aur
‘Având în vedere că etalonul aur determină oferta de bani, banca centrală nu poate utiliza politica monetară pentru a stabiliza economia. În cadrul unui etalon aur standard, oferta monetar creşte şi dobânzile scad într-o perioadă de activitate economică puternică, astfel că este exact invers de ceea ce ar face astăzi în mod normal o bancă centrală’, a spus, într-o conferinţă publică organizată la George Washington University, transmite Agerpres. SUA au renunţat la etalonul aur în 1971, iar Ben Bernanke a explicat că acest etalon creează o risipă enormă de resurse.
‘Pentru a avea un etalon aur, trebuie să mergi în Africa de Sud sau în altă parte să extragi tone de aur pe care să le muţi la New York pentru a le depune în subsolul Federal Reserve Bank of New York’ a declarat Bernanke, adăugând că etalonul aur nu a împiedicat apariţia unor panici financiare frecvente. Ţările care utilizează etalonul aur trebuie să menţină un curs de schimb fix, ceea ce face mai uşor ca politicile proaste dintr-o ţară să se extindă la alte ţări care utilizează etalonul aur, a subliniat Ben Bernanke. În ultima vreme au apărut voci care, în frunte cu candidatul republican la preşedinţia SUA, Ron Paul, au susţinut închiderea Băncii Centrale a SUA şi revenirea la etalonul aur, în conformitate cu care fiecare dolar emis ar trebui acoperit de o rezervă echivalentă de aur.
O parte din criticii Fed susţin că politica sa monetară ultra-relaxantă, dobânda overnight zero şi achiziţii de bonduri în valoare de 2.300 miliarde de dolari, deschidea calea pentru o inflaţie în viitor. În schimb, Ben Bernanke a subliniat necesitatea existenţei unei bănci centrale. ‘Un lucru pe care oamenii nu îl apreciază este că o bancă centrală nu este o descoperire recentă. Astfel de instituţii au fost înfiinţate cu mult timp în urmă’, a afirmat Ben Bernanke, citând cazulBăncii Centrale a Suediei care a fost înfiinţată în secolul 17. Sursa : ziuaveche.ro

miercuri, 14 martie 2012

Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional din Franţa: ''Să terminăm cu Uniunea Sovietică Europeană''


Charismatica şefă a partidului de extremă dreapta din Franţa vine cu soluţii inedite pentru ieşirea din criză. „Suveranitatea“ este Evanghelia ei.
Se consideră un politician care mizează, mai presus de toate, pe sinceritate. Un politician în afara sistemului pe care castele doresc să-l marginalizeze. Denunţă minciunile şi criza continuă impuse francezilor de 40 de ani încoace. Vine şi cu soluţii concrete pentru rezolvarea crizei: renunţarea la euro şi la Uniunea Europeană, pe care o numeşte, cu convingere, „Uniunea Sovietică Europeană". Consideră că extinderile succesive ale UE, inclusiv cea care a adus România în UE, au fost nişte greşeli. Promite că va desface deciziile tehnocraţilor de la Bruxelles care au preluat libertatea şi specificitatea popoarelor europene. Pe ultima sută de metri a campaniei pentru alegerile prezidenţiale din Hexagon (al cărei prim tur se va desfăşura pe 22 aprilie), lidera Frontului Naţional - partid etichetat nedrept, spune ea, ca fiind de extremă dreapta - Marine Le Pen a explicat, pentru „Adevărul" ce fel de viitor ar avea Franţa dacă ar fi alesă în funcţia supremă.
A.: Dacă veţi fi aleasă, plănuiţi ieşirea Franţei din zona euro şi din Europa?
M.L.P. Consider că trebuie să ieşim toţi, toate statele din euro. Cred că la un moment dat trebuie să ne privim toţi în ochi şi să încetăm să ne spunem minciuni şi să recunoaştem: experimentul euro a eşuat. Am dus continentul către faliment în doar 15 ani. Euro a fost un mijloc de a ne forţa mâna pentru a pune pe picioare ceea ce eu numesc Uniunea Sovietică Europeană. O Uniune care se impune popoarelor contra voinţei lor. Scopul ei este să ne ia toată substanţa suveranităţii. Eu spun de luni în şir că euro nu va rezista şi mi s-a zis că sunt nebună, incompetentă, inconştientă. Şi totuşi, totul se desfăşoară exact cum am previzionat. Şi dacă tot suntem aici, vă pot anunţa că ei vor arunca Grecia din zona euro, cu toată drama pe care o presupune ieşirea din euro fără o pregătire. Cred că singura modalitate de a ne salva economiile, de a ieşi din acest costum prea mic pentru unii şi prea mare pentru alţii, e să ne aşezăm la aceeaşi masă şi să pregătim întoarcerea la monedele naţionale, prin intermediul deprecierii iniţiale a euro. Pentru că asta ne dinamitează competitivitatea, euro e prea puternic. Fie că e vorba de Italia, Spania sau Portugalia, Irlanda, Franţa, se poate observa că această monedă e supraevaluată cu procente între 25 şi 40%.
A.: Partidul din care faceţi parte e calificat de extremă dreapta, dar prin politicile pe care le promovaţi faceţi parte din aripa stângă.
M.L.P.: Cred că e o eroare de analiză, să continuăm să gândim în termeni de dreapta şi stânga. În nicio parte din Europa, fractura asta nu mai are sens. Realitatea este că fractura, am analizat asta şi în care pe care am publicat-o - „Pentru ca Franţa să trăiască" - e de fapt între cei care mai cred în existenţa naţiunilor şi cei care nu mai cred. Cei care cred că structura naţională e încă cea mai în măsură pentru a proteja securitatea, prosperitatea identitatea popoarelor şi cei care au renunţat la naţiune în favoarea unei structuri supranaţionale de genul Uniunii Europene sau guvern mondial. Există o prăpastie şi pe un mal sunt cei ca mine, care mai cred în Franţa şi cei care nu mai cred. Iar Nicolas Sarkozy a spus şi el într-o emisiune că există o fractură între cei care cred în Europa şi cei care nu cred. Şi e adevărat că sunt puţin cam singură pe malul meu, dar mai sunt şi oameni care vin de la dreapta şi de la stânga, pentru că sunt din ambele tabere oameni care se opun mondialismului. De aceea şi există asemănarea dintre socialişti şi UMP pe marginea marilor subiecte.Sunt lansate tot felul de pocnitori pentru a ascunde aceste asemănări. Se iau la harţă pe tema căsătoriei între homosexuali, pe drepturile imigranţilor, pe chestii mărunte care sunt doar accesori faţă de marile alegeri care trebuie făcute. Abandonăm concepţia de naţiune, suveranitatea popoarelor? Sau considerăm că de fapt suveranitatea e singurul viitor? Trebuie deci să luptăm cu toate puterile pentru a elimina tot ce poate lua suveranitatea popoarelor europene şi care le aparţine. Problema Mecanismului European de Stabilitate a fost de altfel extrem de grăitoare.
A. Apăraţi toate câştigurile sociale - cele 35 de ore de muncă pe săptămână, pensionarea la 60 de ani. Credeţi că în contextul actual al crizei, Franţa îşi poate permite să păstreze un asemenea sistem?
M.L.P.: Asta e marea întrebare. Această culpabilizare a poporului francez e una din marile escrocherii ale secolului probabil. În spiritul elitelor care ne conduc, li s-a explicat francezilor că drepturile sociale de care beneficiau sunt prea mari. E marele bla bla liberal - cheltuim prea mult, sunt prea mulţi funcţionari, prea multă protecţie socială...Or, eu spun că banii francezilor au fost acaparaţi, în special prin legea din 1973 care a dat monopolul pieţelor financiare. Eu cred că avem mijloacele pentru a întreţine acest sistem social, dar aceste resurse trebuie păstrate pentru francezi, nu le putem da întregii lumi, adică tuturor celor care vin şi rămân pe teritoriul francez legal sau ilegal. Dau o cifră, pentru a mă justifica: în 40 de ani, am dat 1.400 de miliarde de euro constant ca dobândă pieţelor financiare, în timp ce datoria noastră e de 1.700 de miliarde de euro. Cu alte cuvinte, dacă nu am fi dat acest monopol pieţelor financiare, dacă am fi lăsat Băncii Franţei posibilitatea de a împrumuta Trezoreria fără dobândă, datoria noastră ar fi de 300 de miliarde, ceea ce ar fi, evident, o sumă derizorie, ţinând cont de PIB, de bogăţia produsă în Franţa. Aici am o concepţie radical diferită de cea a adversarilor mei. Sigur că mai trebuie făcute economii, dar atâta timp cât vom continua să îngrăşăm pieţele financiare în această spirală a îndatorării, nu vom putea să ne dăm seama de justeţea austerităţii care e pe cale să ne fie impusă. Am fost prima şi singura care a spus-o: alegerea făcută de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI - ceea ce numim Troica şi e bine botezată, pentru că numele produce teamă - de a impune austeritate popoarelor e o absurditate economică, o absurditate politică şi o ruşine umană. Pentru că în realitate e vorba de a face popoarele să se întoarcă la Epoca de piatră a economiei. E exact ce vedem în Grecia şi în plus cu un rezultat de tot râsul pentru că toată austeritatea nu a reuşit să scoată ţara care o suportă din această spirală, din contră, au afundat-o în această spirală. Eu am o viziune radical diferită, dar cea a lui Sarkozy şi cea a lui Hollande sunt destul de asemănătoare. Amândoi vor să salveze euro cu orice preţ, pe care eu îl consider însă exorbitant. Şi unul şi celălalt sunt de acord cu renunţarea la suveranitate şi transferarea ei, prin intermediul MES, către Comisia Europeană şi către BCE, care vor impune sacţiuni obligatorii şi care ar putea prelua frâiele din respectivele ţări dacă acestea nu respectă regulile. Or, eu sunt o apărătoare a naţiunilor libere deci nu mă pot supune acestor reguli.
A.: Şi vreţi să introduceţi noi măsuri sociale în acest context?
M.L.P.: Tot axul programului meu social se bazează pe ceea ce numesc „patriotism social". Apăr două idei mari: patriotismul economic, respectiv capacitatea unei naţiuni de a se reînarma în faţa globalizării, de pildă prin intermediul unor programe de genul „Buy american", „Produire en France" etc şi aplicarea unui protecţionism social. Asta înseamnă că ne rezervăm dreptul de a apela la solidaritatea naţională pentru cei care au naţionalitate franceză. Ceea ce nu înseamnă că vom interzice străinilor să vină în ţara noastră. Însă cei care vin vor trebui să se descurce cu propriile mijloace. Noi le vom explica foarte onest că nu îi putem întreţine. Şi cum cred că austeritatea e o absurditate, politica mea de răspuns la criză e exact inversă. Propun creşterea salariilor cu 200 de euro net, până la de 1,4 ori salariul minim. Dar nu prin creşterea salariului minim, care ar artrena o creştere a poverii fiscale pentru companii, ci prin asumarea de către stat a unei părţi din cotizaţiile salariale în valoare de 200 de euro. Şi asta se poate finanţa prin creşterea cu 3% a taxei pe importuri - pe toate bunurile şi serviciile care sunt importate în Franţa. Dacă nu relansăm puterea de cumpărare în Franţa nu putem menţine dinamismul economiei. În acelaşi timp, nu există decât două modalităţi de a readuce competitivitatea. Fie austeritatea, adică scăderea salariilor şi a protecţiei sociale, fie prin acţiunea asupra monedei, adică scăderea valorii ei. Iar eu consider că supraevaluarea euro este unul dintre handicapurile majore cu care e confruntată economia franceză. Suntem victimele a trei dumpinguri: un dumping social, unul legat de mediu şi unul monetar. Pentru a răspunde primelor două, e nevoie de un protecţionism inteligent, pentru a răspunde dumpingului monetar, trebuie să preluăm autoritatea asupra propriei noastre monede şi să renunţăm la moneda comună care a preluat suveranitatea şi valoarea ansamblului monedelor naţionale. În cadrul acestei reîntoarceri la monedele naţionale, fiecare din monedele europene se va aprecia, una în raport cu cealaltă, o arată şi studiul băncii japoneze Nomura. Marca se va aprecia în raport cu francul de pildă, iar francul ar avea bineînţeles o valoare superioară drahmei sau lirei ş.a.m.d.
A: Vă veţi lovi de pieţele financiare. Cum veţi rezolva problema datoriilor?
M.L.P.: Revenind la moneda naţională şi anulând legea din 1973 care a fost de astfel înscrisă în Tratatul de la Maastricht şi ne obligă să ne înprumutăm de pe pieţe. Voi monetiza datoria franceză. Am scris asta şi pe site-ul meu pentru că am conceput un plan de eliminare a datoriei foarte precis. Am făcut şi modele pornind de la propunerile adversarilor mei, pentru a demonstra că sunt incapabili să-şi ţină promisiunile. Voi monetiza 100 de miliarde de euro pe an - voi rezerva 45 de miliarde pentru rambursarea capitalului, 45 de miliarde pentru rambursarea dobânzii şi 10 miliarde care vor fi reinvestiţi în economie pentru a o relansa. Adică voi face pentru Franţa ceea ce alţii propun să facă pentru Europa, prin intermediul BCE. Dar prin intermediul BCE nu merge, pentru că pieţele financiare vor fi în spate şi ne lovim de aceleaşi dificultăţi. Aşa a funcţionat Franţa timp de secole. Nu avem euro decât de zece ani, nu trebuie să ne gândim că e o fatalitate dacă dispare, ce a fost făcut de om, poate fi desfăcut de om. Se poate aplica planul meu, de ieşire concertată în euro, împreună cu partenerii noştri europeni şi nu poate fi vorba de a plonja în haos economic şi social. Obiectivul meu e tocmai evitarea haosului. Astfel pot rambursa datoria Franţei.
A. Vedem că forţele naţionaliste şi extremiste capătă forţă peste tot în Europa. Şi proiectul dv este calificat ca unul al extremei drepte în Europa.
M.L.P.: Eu mă enervez constant din cauza asta. Eu însămi sunt acuzată tot timpul că sunt de extremă dreaptă, dar termenul ăsta mi se potriveşte ca o nucă-n perete. Nu văd ce anume din proiectul meu ar fi de extremă dreapta. Eu sunt pentru referendum, pentru alegeri proporţionale, pentru pluralism politic. Văd că aplicarea acestui termen de extremă dreapta e folosită pentru ansamblul partidelor politice patriote, naţionale din Europa pentru a le da deoparte, a le elimina din joc. Asta a stat şi la baza polemicii dezgustătoare care s-a iscat pe tema plecării mele în Austria la invitaţia FPO la balul din Viena. S-a spus că m-am dus să dansez cu neonazişti. Îşi şi imaginai bărbaţi în uniformă nazistă dansând vals, dacă citeai presa. Le-am şi spus jurnaliştilor francezi, dar nu a fost decât o picătură care s-a topit într-un torent de calomnii. Le-am spus că, dacă ei consideră că FPO este un partid nazist, trebuie să oprim emisiunea şi să facem o alta, special pe subiectul ăsta. Pentru că ar fi o mare problemă ca nazismul să renască în inima Europei. Vedem că există o diabolizare a oricărui aspect care nu corespunde ideii de uniune euro-atlantică. Toţi cei care nu se identifică cu modelul euroatlantic sunt daţi deoparte, stigmatizaţi. Uitaţi-vă şi la mine. Am fost tratată de presa franceză de o manieră absolut normală până să ajung la 20% în sondaje. Apoi, am redevenit nazistă. Îmi imaginez ce va fi când voi ajunge la 30%. O adeptă a lui Gaddafi probabil.
A.: Dar nu credeţi că există o asemenea deplasare către dreapa în Europa?
M.L.P.: Ba da, sigur că există şi e normal. E o mişcare în întreaga lume, nu doar în Europa. Cred că eroare fundamentală a guvernanţilor noştri, o eroare geopolitică, a fost de a considera că s-a terminat cu statele şi că de acum vor lucra în cadrul unei lumi globalizate. Or, vedem peste tot renăscând naţiunile şi identităţile, dorinţa de suveranitate. Şi în ţările din Magreb, în Europa, peste tot. În faţa acestei globalizări care dezrădăcinează, bulversează, care impune legea comerţului ca pe Biblie, vedem un reflex de supravieţuire din partea popoarelor care se reorientează către libertatea şi suveranitatea lor. Eu refuz să accept că acesta e un pericol, pericolul adevărat este lumea globalizată. Mondialismul aduce tensiunile, conflictele şi mâine poate războaiele. Iată ce vedem azi: Europa păcii de care ni s-a tot spus, euro care ar fi trebuit să aducă pacea. Euro a adus conflicte pe care nu le-am mai cunoscut de secole între naţiuni. Germanii sunt calificaţi ca egoişti, italienii ca leneşi, grecii de hoţi, francezii ca asistaţi. Se întrec toţi să îşi vorbească de rău vecinii. Dacă asta e Europa păcii...îmi pare rău, dar eu văd o Europă a războiului. Eu cred însă că respectul pentru toate naţiunile, pentru voinţa popoarelor, e singurul mijloc de a regăsi calea seninătăţii şi a dreptăţii.
A.: Aveţi puncte în comun cu ceea ce spune preşedintele ceh.
M.L.P.:Da, există puncte comune. Fiecare e marcat de istoria sa, de specificitatea sa, de cultura sa. Iar bogăţia Europa stă în specificitatea popoarelor care o compun, nu e uniformizarea impusă de Adidas, hamburger şi Coca Cola. Dar în acelaşi timp cred că temerea de o imigraţie masivă, care azi e folosită pentru a scădea salariile, care diluează identitatea naţiunii prin conflictele multiculturalismului, teama de Uniunea Europeană care ne restrânge progresiv libertăţile, aceste lucruri sunt probabil împărtăşite şi de alţi oameni şi de alte partide. Este motivul pentru care am aderat la Alianţa Europeană a Libertăţilor, alături de UKIP din Marea Britanie, FPO din Austria. Tocmai pentru că avem mai multe puncte comune în ceea ce priveşte lupta pentru valorile noastre - cele europene, cele democratice. Dacă voi fi aleasă preşedinte, voi construi o altă Europă şi va avea probabil şi un alt drapel, unul construit din steagurile tuturor naţiunilor care o compun, va fi foarte simbolic spre deosebire de cel actual, unde sunt adunate câteva stele de acelaşi fel şi caare nu au niciun sens. În drapelul pe care îl vom avea, fiecare naţiune îşi va recunoaşte specificitatea.
A.: Cum credeţi că ar trebui procedat în această lume nouă pe care o propuneţi faţă de o Chină a cărei putere continuă să crească? Cum ar trebui Europa să reacţioneze?
M.L.P.: Trebuie să pornim de la prezumţia că lumea e deja multipolară pentru că unii refuză să vadă această realitate. În al doilea rând, consider că şi China are nevoie de noi. Nu ne putem pune mereu pe poziţia unui biet animal neajutorat, aşa cum ni se explică zilnic - „Franţa nu poate face asta..; Italia nu poate face asta...suntem ţări minuscule, singure, nu putem ţine piept marii Chine..". Valery Giscard d'Estaing a spus consilierilor săi, când i-au spus că reprezentăm doar 5% din populaţia lumii, că în Australia există 20 de milioane de oameni şi 20 de miliarde de iepuri şi totuşi nu iepurii conduc lumea . Puterea nu se stabileşte în funcţie de mărime sau de populaţie, ci în funcţie de raportul de forţe. Or, eu cred că China nu va supravieţui numelui său, pe plan economic. Deci în loc de a ne supune în permanenţă politicii lor, care constă în apărarea propriilor interese (şi nu le putem reproşa asta!), ar trebui să începem să ne apărăm şi noi interesele. Eu una nu reproşez SUA că apără interesele americane sau China că apără interesele chineze, dar reproşez Uniunii Europene că nu apără interesele ţărilor care formează UE. Când UE se duce în China şi vrea să fabrice maşini acolo, China îi răspunde „niet, eu vreau să construiesc o industrie chineză de automobile". Noi în schimb ne deschidem larg graniţele şi fiecare poate veni produce şi vinde ce doreşte şi noi nu reuşim să instalăm arme contra mondializării de care se folosesc deja SUA, Canada, Brazilia, Argentina, China etc. Viitorul este protecţionismul inteligent. Dacă suntem singurii care apără dogma imbecilă a ultraliberalismului înseamnă că suntem singurii care greşesc iar toţi ceilalţi au dreptate.
A.: Care ar fi prima decizie pe care aţi lua-o ca preşedintă a Franţei?
M.L.P.: Să numesc un ministru al Suveranităţii. Ar fi o funcţie pe transversală, iar ministrul ar trebui să se implice în toate domeniile, inclusiv să renegocieze tratatele europene pentru a ne reda suveranitatea bugetară, fiscală, legală, teritorială. Eu nu recunosc ca suveran legitim decât poporul.
A.: Ce înseamnă „teritorială"?
M.L.P.:Înseamnă că refuz Uniunii Europene orice drept de a acorda „cartea verde", de a autoriza imigranţi să vină pe teritoriul meu naţional pentru a munci sau pentru a trăi. Poporul francez e singurul care trebuie să decidă cine intră şi cine rămâne în Franţa.
A.: Îi includeţi aici şi pe ceilalţi europeni?
M.L.P.:Da, bineînţeles. Cred că fiecare stat are dreptul să fie stăpânul propriilor frontiere. Asta nu înseamnă că nu vor putea exista tratate bilaterale între ţări pentru a facilita circulaţia persoanelor sau obţinerea de vize sau eliminarea vizelor. Dar trebuie să ai puterea de a decide, însă astăzi nu avem această putere. Schengen ne impune un set de reguli. Aceste reguli au permis Italiei şi Spaniei, ca, în curs de cinci ani, să regularizeze 1.500.000 de imigranţi clandestini. Aceşti clandestini au devenit cetăţeni legali în spaţiul Uniunii Europene şi pot veni, bine mersi, să se instaleze în Franţa. Or, cum e Franţa e ţara cea mai atractivă din Uniunea Europeană...Când am fost pe insula Lampedusa, imensa majoritate a tinerilor imigranţi aflaţi acolo voiau să vină să trăiască în Franţa.
A.: Dar ce veţi face cu libertatea de circulaţie, regulă cu care Franţa a fost de acord?
M.L.P.: Vom renegocia toate tratatele pe care le consider un pericol pentru interesele vitale ale ţării mele.
A.: Aţi fost europarlamentar. Nu credeţi că e nevoie de asemenea forumuri, instituţii unde oamenii din diferite naţiuni europeni să poată vorbi, dezbate la aceeaşi masă?
M.L.P.: În Europa naţiunilor pe care vreau s-o construiesc va exista o structură consultativă. E important să existe un loc unde reprezentanţii naţiunilor să se poată întâlni, să discute problemele comune - de pildă poluarea, ameninţările sanitare.
A.: Vă referiţi de fapt la Consiliul Europei
M.L.P.: Din păcate, da. Pentru că din păcate, acum, Comisia Europeană, tehnocraţii au preluat puterea, nu trebuie să ne amăgim. Am văzut de altfel foarte bine cum au intervenit politic în Grecia. Atât Papademos, cât şi Monti, şi Draghi sunt foşti angajaţi ai Goldman Sachs, a căror venire la putere refuz să o consider o întâmplare.
A.: Consideraţi că ultima extindere a Uniunii Europene a fost o greşeală?
M.L.P.: Da. Consider că toate extinderile au fost nişte greşeli pentru că şi din cauza euro, economiile nu erau egale şi că zona monetară nu era una optimă, deci catastrofa era previzibilă. Am găsit de altfel un jurnal al Frontului Naţional de acum zece ani, în care se se explică de ce euro se va prăbuşi. Era deci previzibil şi există o mulţime de economişti care au anticipat asta. Astăzi ne prefacem că descoperim o noutate, dar de la naşterea sa euro a fost criticat. Iar extinderea, o Europă care vrea să se facă tot timpul mai mare, precum broasca care se umflă şi vrea să fie mai mare decât boul, a fost şi ea criticată. Iar Nicolas Sarkozy a suprimat obligativitatea unui referendum pentru orice nouă extindere. Aceste extinderi ar fi trebuit să primească aprobarea poporului francez. Deci democraţia nu se îmbunătăţeşte, ci regresează.
A.: Deci o Europă cu 15 membri ar fi în ordine?
M.L.P.: Eu sunt pentru Europa naţiunilor şi prin urmare nu îmi pun problema extinderii. Europa naţiunilor poate merge până la Rusia, înţelegeţi? În situaţia în care suntem în cadrul acordurilor strategice, al tratatelor bilaterale , trilaterale, a priori nu există o limitare a numărului de naţiuni europene care să participe.
A.: Dar pentru ca asta să funcţioneze nu ar fi nevoie ca şi ceilalţi parteneri europeni să fie de acord cu acest proiect?
M.L.P.: Nu. Poporul meu trebuie să fie liber şi să decidă ca un popor liber. Nu trebuie să cerem acordul acordul partenerilor europeni pentru a fi liberi. Altfel, ne întoarcem la Uniunea Sovietică Europeană. Şi atunci ar trebui să li se spună oamenilor că sunt în Uniunea Sovietică şi că nu mai au nici libertatea de a-şi recâştiga libertatea. Proiectul Uniunii Europene este unul care e pe viaţă şi noi nu vrem aşa ceva. Cred că atâta timp cât există popoare, va exista dreptul ca ele să îşi recapete suveranitatea. Au existat decizii, renunţări la aspecte ale suveranităţii care au fost luate pe ascuns, fără acordul popoarelor şi eu felicit poporul francez că a votat „nu" la referendumul privind Constituţia europeană. Voinţa nu i-a fost respectată, iar acum se pregătesc să îl modifice din nou fără acordul popoarelor.
A.: Împărtăşiţi viziunea ministrului de Interne Claude Guéant a spus deja că nu toate civilizaţiile sunt egale?
M.L.P.: Nu, mai degrabă pe cea a lui Lévy Strauss, care consideră că civilizaţiile sunt egale. Ceea ce nu mă împiedică să fiu îndrăgostită nebuneşte de civilizaţia mea şi din acest motiv îmi doresc să reziste în timp. Vă mărturisesc că afirmaţiile domnului Guéant au avut intenţia de a provoca ori omul a uitat complet că este ministru de Interne şi s-a pus în poziţia de simplu susţinător al unui candidat la prezidenţiale. Toate afirmaţiile care sunt făcute au un scop electoral, e simplu. Nu există convingeri. Ca şi în cazul alegerilor proporţionale, care trebuie să fie integrale. Sarkozy promite şi acum asta, dar cum nu va fi reales...Însă alegerile proporţionale integrale trebuie să existe, e nevoie ca fiecare voce să conteze. E absurd, mulţi cetăţeni de-ai noştri tocmai din cauza acestei absenţe a reprezentativităţii. Mulţi votează, dar nu ajung să fie reprezentaţi.
Adevărul: Porniţi de la prezumţia că veţi fi prezentă în primul tur. Dar dacă nu veţi fi, ce candidat vă veţi sfătui simpatizanţii să voteze?
Marine Le Pen: Mi s-a mai pus întrebarea asta şi am răspuns tot timpul că vor fi prezentă în al doilea tur.Încerc să evit capcanele de acest fel, rămân o ipoteză. Am spus tot timpul şi o spun şi acum: Nicolas Sarkozy şi François Hollande apără aceeaşi politică, cel puţin în alegerile care sunt făcute, în ceea ce pirveşte abandonarea Franţei pentru deceniile ce vor urma. Deci când mi se pune întrebarea dacă am vreo preferinţă pentru vreunul dintre ei, răspund că pentru mine sunt ca nişte gemeni, chiar siamezi din punct de vedere politic. Eu îi tratez ca pe o fiinţă politică unică, una cu două capete. Nu am renunţat la prezenţa mea în turul al doilea. Şi ţinând cont de violenţa care se dezlănţuie împotriva mea, că e din partea dreptei ori a stângii, ori din partea sindicatelor cu care sunt mână în mână, trecând prin extrema stângă, ministrul de Interne, cred că sondajele mă avantajează mult mai mult decât ce se publică din ele. Pentru că altfel nu înţeleg de ce sunt deodată victima unui asemenea tir.
A.: În ceea ce priveşte referendumul, ştiţi deja ce îi veţi întreba pe francezi?
M.L.P.: Voi propune în primul rând o reformă a Constituţiei. Pentru că modalitatea de a schimba Constituţia în Parlament este contestabilă. Voi insera o serie de propuneri, printre care ca Republica să nu recunoască nicio comunitate, pentru a lupta împotriva comunitarismului, care e un pericol grav pentru societatea noastră. Voi propune şi alegerile proporţionale, priorităţile naţionale - accesul egal la un loc de muncă, la locuinţă socială pentru cei care au naţionalitate franceză. Dar mai presus de toate, voi instaura modalitatea referendumului ca iniţiativă populară. Atunci când există 500.000 de semnături, să poată fi organizat un referendum, pe subiecte importante care privesc interesul francezilor. Trebuie să vă spun însă că referendumul pe care îl propune Sarkozy este o mare escrocherie - e nevoie de patru milioane de semnături plus autorizarea din partea a 170 de deputaţi. Adică e imposibil de realizat.
A. Ce părere aveţi de mariajul politic dintre Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel şi participarea acesteia la campania electorală a preşedintelui?
M.L.P.: Eu când vorbesc de naţiuni, nu mă refer la guvernele lor. O naţiune este suverană, reprezintă un popor şi nici măcar Merkel nu va putea merge veşnic contra voinţei poporului ei. Chiar dacă nu s-a stabilit organizarea unui referendum în Germania, vedem foarte bine că poporul german e pe cale să-şi schimbe opinia, are o viziune destul de lucidă şi asupra euro şi sunt pe cale să îi întoarcă spatele. Sunt contra planurilor de salvare pentru că îşi dau seama că nu vor mai vedea niciodată aceşti bani luaţi cu împrumut pentru a fi împrumutaţi altora. Şi e normal să nu aibă chef să se împrumute pentru a vărsa banii într-un fond comun. Acum la putere e Merkel, dar poate că mâine nu va mai fi, aşa că eu voi discuta cu toţi reprezentanţii naţiunilor. Consider că eroarea de a o lua pe Merkel ca director de campanie îi aparţine lui Nicolas Sarkozy. Nici nu cred că e o idee foarte bună pentru a revigora campania lui Sarkozy. Acest tip de campanie este unul al loviturii mediatice. Ceea ce te izbeşte în cazul lui Sarkozy e absenţa totală de viziune, de construcţie, de strategie. Nu ştii niciodată spre ce se îndreaptă. Nu există o coloană vertebrală în termeni de convingere politică iar felul în care face politică e grăitor pentru ansamblu.
A.: Care e poziţia dumneavoastră în ceea ce priveşte modelul „celor 35 de ore de muncă"? Şi pledaţi pentru o întoarcerea la pensionarea la 60 de ani?
M.L.P.: Eu am fost întotdeauna împotriva legii privind cele 35 de ore de muncă pe săptămână, am considerat tot timpul că a fost o decizie proastă. Dar o decizie şi mai proastă ar fi să suprimăm o anumită lege într-un moment prost. Cred că aplicarea legii a dus la o dezorganizare masivă a serviciului public, la bulversări grave în companiile private. Dar a elimina brutal legea ar recrea aceleaşi bulversări, în sensul invers. Adică, în momentul în care economia noastră e slăbită considerabil, ar fi o lovitură foarte grea. Sunt pentru negociere, în cadrul companiilor sau a ramurilor din economie, pentru a ne reîntoarce progresiv la cele 39 de ore. Evident, va trebui să existe şi o creştere a salariilor, nu poţi munci 39 de ore şi să fii plătit ca pentru 35. Salariile din Franţa sunt deja extrem de mici în raport cu costul vieţii. Dar consider că trebuie să lăsăm libertatea companiilor şi ramurilor economiei să negocieze acest aspect. În ceea ce priveşte pensionarea la 60 de ani, aceasta poate fi finanţată. Eu am o poziţie cunoscută la acest aspect. Sunt suficienţi 40 de ani de muncă pentru a avea o pensie completă. Noi avem azi de trei ori mai mulţi oameni care sunt în şomaj ca în urmă cu 30 de ani. Pentru a avea 40 de ani în total de cotizare e deja extrem de dificil, deci cei care vor beneficia de o pensie completă vor fi extrem de puţini. Dacă mai creşti şi vârsta de pensionare la 65 de ani, cu un stagiu de cotizare necesar de 40 de ani, înseamnă că oamenii ar intra în pensie la 70 sau 72 de ani. Am avut şi în Franţa fenomenul „baby boom". Am văzut ajungând la vârsta pensionării o generaţie foarte importantă numeric. Generaţia care vine nu e atât de mare. Drept urmare, conform calculelor foarte serioase pe care le-am făcut, putem finanţa pensionarea la 60 de ani şi 40 de ani de cotizare. Dacă vrei să te pensionezi la 60 de ani fără a avea stagiul de 40, atunci vei avea o pensie mai mică, iar dacă te vei pensiona când ai împlinit 40 de ani de cotizare, vei avea o pensie mai bună.
A.: Cum calificaţi bilanţul mandatului de cinci ani al lui Nicolas Sarkozy?
M.L.P.: Asta e foarte simplu. Nicolas Sarkozy a ignorat, în toate domeniile, promisiunile pe care le-a făcut pentru a fi ales. Mai rău, a procedat chiar invers faţă de cum a promis în multe cazuri. Este cazul „republicii ireproşabile" - am trecut printr-un şir de conflicte de interese, de reţele de amiciţii, de nerespectare a parităţii bărbaţi-femei la guvernare. E valabil şi pentru imigraţie, deoarece numărul de imigranţi a crescut cu un procent important sub mandatul lui Nicolas Sarkozy. E valabil şi pentru puterea de cumpărare pentru că acesta s-a prăbuşit - Nicolas Sarkozy a introdus 24 de taxe în cinci ani şi pentru valoarea muncii pentru că a avantajat clasa bogaţilor în defavoarea clasei mici şi mijlocii. Ce e incredibil de cinic şi ar trebui să rămână în cărţile de istorie este că acum, pentru a fi reales, Sarkozy face aceleaşi promisiuni pe care le-a trădat în cei cinci ani. Dacă va uitaţi azi la vreo promisiune de-ale lui, nu mai ştiţi exact ce dată e: 2007 sau 2012. Aceleaşi promisiuni, aceleaşi cuvinte, aceleaşi posturi. Şi asta ne face să ne dăm seama şi de calitatea umană, pentru că o alegere prezidenţială nu înseamnă un proiect, e şi femeia sau bărbatul care îl aplică.
A.: Dacă nu veţi fi prezentă în primul tur, care ar fi atunci legitimitatea preşedintelui ales?
M.L.P.: Niciuna. L-am auzit pe ministrul de Externe Juppé explicând doct pe o televiziune criptată că toată această poveste (dificultatea pentru Marine Le Pen de a strânge cele 500 de adeziuni ale primăriilor necesare pentru intrarea în cursa prezidenţială) e scandaloasă, că toate opiniile trebuie reprezentate la prezidenţiale. M-am liniştit apoi pentru că mi-am dat seama că vorbea de Senegal. (Râde). Dar aici, un om care are între 15 şi 20% din intenţiile de vot riscă să nu fie prezent în primul tur. Simplul fapt că există un risc e deja un scandal. Dar asta nu pare să îi deranjeze, pentru că par a se afla într-o viziune post-democratică. Ştiam asta din 2005 şi 2008, când poporul francez a spus „nu" Constituţiei europene şi apoi i s-a încălcat opinia. Iar astăzi, acest scandal. Franţa adoră să dea lecţii de democraţie, lecţii de morală statelor lumii, dar moralul lor e destul de slab, trebuie spus asta.
A.: Dar aveţi deja cele 500 de adeziuni?
M.L.P.: Sper că le vom avea, depunem toate eforturile ca să le obţinem. Dar suntem în momentul delicat al transformării promisiunilor în susţineri concrete. Deci trebuie să mai aşteptăm să vedem câţi primari îşi respectă cuvântul.
A.: De ce nu şi-ar respecta cuvântul?
M.L.P.: Pentru că le e frică. Pentru că suntem într-o ţară în care aleşii nu mai sunt liberi. Pentru că intercomunalităţile, comunităţile de comune, această centralizare face ca primarii de comune, care înainte erau complet liberi să nu mai fie liberi să facă o alegere. Le e teamă că nu vor mai primi subvenţii, le e teamă de criticile din comunităţile de care aparţin. E o problemă de fond pe care a remarcat-o şi Sarkozy în 2007, dar nu şi-a ţinut nici această promisiune. Au cerut şi primarii, am cerut şi eu anonimatul acestor susţineri la Consiliul Constituţional şi mi-a fost refuzat.
A.: Deci semnăturile...de ce aveţi mai multe probleme în a le strânge decât a avut tatăl dvs?
M.L.P.: Pentru că am ajuns la 20% în sondaje, pentru că reprezint un pericol pentru sistem. Pot trece oricând în faţa lui Nicolas Sarkozy, dar şi în faţa lui François Hollande. Campania nu s-a terminat, nu putem şti ce se va întâmpla, oricare dintre candidaţi se poate prăbuşi. Când chiar şi institutele de sondare a opiniei recunosc că au dificultăţi mari în a evalua nivelul electoral la care mă aflu, e sigur că UMP a avut tentaţia să facă tot ce îi stă în puteri pentru a mă împiedica să fiu candidată, decât să-şi asume riscul democraţiei şi deci riscul de a fi învinşi.
A.: Aţi avut însă un sprijin din partea socialiştilor pentru a obţine adeziunile? Un pact pentru a încerca eliminarea lui Sarkozy în primul tur?
M.L.P.: A, nu. Exact pe dos. Nu, ori au făcut şi ei presiuni asupra primarilor ori nu le-a păsat deloc de acest aspect.
A.: Ce veţi face totuşi dacă veţi pierde alegerile?
M.L.P.: Nu mă transpun în această stare de spirit.
A.: Există o alegere în privinţa felului în care vă prezentaţi ca om? Bayrou îşi face vacanţele în familie, dumneavoastră în Marea Britanie strângând scoici.
M.L.P. Da, e adevărat, există o alegere. Cred că deriva către latura „people" a vieţii politice a făcut mult rău. Obişnuiesc să spun că nu din cauză că imi place foie gras mă interesez de viaţa raţei. Sunt aici pentru a face politică şi nu înţeleg pentru ce copiii mei ar trebui să devină cunoscuţi publicului. Cred că trebuie delimitată clar viaţa privată de viaţa politică, iar utilizarea partenerilor, a copiilor, a intimităţilor în campania prezidenţială mi se pare că a mers prea departe. Rezist unei asemenea idei. În rest, puteţi judeca mai bine decât mine felul în care presa tratează campania prezidenţială. E evident că nu e tratament echitabil. Simpla manieră în care sunt intervievată e radical diferită de cea în care sunt intervievaţi adversarii mei. Pe două mari canale de televiziune - TF1 şi France 2, am avut 3% timp de antenă şi 4% pe France2, conform datelor Consiliului audio vizual. Deci efectiv spaţiul care îmi e acordat e prea puţin, dar eu sunt un candidat în afara sistemului. Eu am în cartea mea o teză: spune-mi cine eşti, de unde vorbeşti şi în interesul cui vorbeşti. Eu nu apăr decât interesul poporului francez. Alţii, în faţa mea, apără interese care sunt mai degrabă comerciale, mai complicate. Şi cred că toată lumea se coalizează pentru că sunt singura care să poată schimba radical modelul economic în care am fost aruncaţi de mai bine de 30 de ani.
A.: Poate sunteţi victima propriului succes. Încercaţi să dediabolizaţi Frontul Naţional. Lumea se comportă cu dv ca şi cu un cadidat normal.
M.L.P. Diabolizarea aceea a fost o injustiţie. Această de dediabolizare există în poporul francez. Diabolizarea persistă însă în cadrul elitelor. Imediat ce e vorba de un anumit nivel - casta politică, mediatică, care în Franţa au legături - au făcut aceleaşi studii, îşi duc copiii la aceleaşi şcoli, se căsătoresc unii cu ceilalţi. Politica franceză e fascinată de această latură „people" -unul se căsătoreşte cu o cântăreaţă, altul cu o jurnalistă, altul cu o artistă, există o fascinaţie reciprocă între aceste două lumi. În această lume, în această lume a oligarhiei, diabolizarea persistă, incontestabil. Dar nu şi la nivelul oamenilor normali. E din cauză că eu nu fac parte din sistem, nu vreau să ma topesc în el şi să îl ameliorez, consider că e mort.
A.: Care ar fi cea mai mare diferenţă între dvs şi tatăl dvs?
M.L.P.: Nu avem aceeaşi vârstă, nu am avut acelaşi parcurs, nu avem nici măcar aceleaşi referinţe. Nu am trăit aceleaşi experienţe. Tatăl meu are cu 40 de ani mai mult ca mine. Deci nu am avut niciodată aceeaşi viziune, la fel cum se întâmplă peste tot - copiii nu au aceleaşi păreri ca părinţii lor. Putem împărtăşi câteva mari opţiuni precum suveranitatea naţiunilor, un stat puternic şi strategic pentru a lupta contra inegalităţilor. Avem poate acelaşi drum, dar nu îl facem poate în acelaşi fel. Nu avem aceleaşi mijloace de transport. Avem personalităţi diferite, iar politica pe care o face cineva depinde de personalitatea lui