joi, 8 decembrie 2011

Premierul Ungariei către FMI: "Sunteţi Fondul Monetar Internaţional sau confederaţia mondială a băncilor?" astăzi, 20:29


Premierul Ungariei Viktor Orban, aflat ca şi Traian Băsescu astăzi la Marsilia pentru a participa la summitul PPE, vrea ca Europa să revină la o societate fondată pe muncă şi nu pe protecţie socială, scrie Les Echos.
"Această criză este rezultatul globalizării, un fenomen pozitiv care dinamizează economiile, dar care pune schimbă în mod radical modul nostru de viaţă. Oamenii nu vor să-şi schimbe modul de viaţă, ceea ce provoacă o teribilă furtună politică şi socială în Europa. Noi am ştiut să administrăm această instabilitate pentru că noi beneficiem de o largă adeziune a populaţiei. Într-un anume sens, noi europenii şi occidentalii în general, am revenit la situaţie de dinainte de secolul XIX, când Asia avea economiile cu cea mai mare creştere. Euro a fost creat când totul mergea bine. Putem ieşi din această situaţie în două feluri: dând înapoi, care nu e opţiunea mea, sau progresând şi mai mult către o integrare economică şi monetară în sânul întregii UE şi numai a zonei euro".
În acest sens Orban apreciază că reformarea tratatelor pentru a prevedea o uniune bugetară este prea riscantă. "Aceasta ar lua prea mult timp, fiind preferabil să ne limităm la schimbarea protocolului care tratează ţările indisciplinate în plan bugetar".
Orban mai spune că, ţinând cont de condiţiile actuale, pentru Ungaria va fi dificilă adoptarea euro înainte de 2020.
Premierul consideră de asemenea că băncile străine prezente în Ungaria şi-au repatriat lichidităţile, urmarea fiind lovirea forintului. Ca urmare, guvernul va ajusta prognoza de creştere pentru 2012 în jos faţă de prognoza anterioară de 1,5%.
"FMI nu înţelege că în jocul economiei sunt trei actori: populaţia, statul şi întreprinderile; şi fiecare trebuie să îşi asume această povară a crizei. Eu le-am spus: 'Sunteţi Fondul Monetar Internaţional sau confederaţia mondială a băncilor?'. Am vrut să scad impozitele, dar fondul s-a opus. Singurul lucru pe care îl acceptă fondul este restructurarea statului. O să ţin cu dinţii de limita de 2,8% din PIB deficit bugetar, dincolo de care datoria va reîncepe să crească ca raport la PIB. Toate deciziile noastre, inclusiv cele mai contestate, au fost luate pentru a opri trecerea de această limită. Dacă încetinirea economiei se confirmă va trebui să reducem şi mai mult birocraţia statului. Am eliminat de 10.000 de posturi de funcţionari din cei 700.000 de angajaţi ai statului, cât are Ungaria".
Orban mai spune că expunerea excesivă a pieţei ipotecare pe moneda străină este o greşeală istorică ce trebuie corectată.
"Băncile într-adevăr nu au fost mulţumite de propunerea noastră privind schimbarea creditelor din euro şi franci elveţieni în forinţi, dar statul este gata să susţină împreună cu debitorii o parte din costurile acestei schimbări, cerând în schimb ca creditorii să îşi asume mai departe finanţarea economiei locale".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu